Dosar 9/295/2012 din 05.01.2012

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9/295/2012
Data dosar:
05.01.2012
Instanta:
Judecătoria Sânnicolaul Mare
Departament:
JUDECĂTORIA SÂNNICOLAU MARE
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.02.2012 la ora 9:00

    Complet: C2-Cameră preliminară/fond
  • Soluţionare

    In baza art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art.3201 Cod proc pen, condamnă pe inculpatul BFla o pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge. Face aplicarea disp. art. 71 Cod penal. rap la art.64 lit.a teza a2-a şi b Cod penal şi aplică inculpatului pedepsele accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 81, 82 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 2 ani şi 9 luni. În temeiul art. 71 al. 5 Cod penal dispune suspendarea pedepsei accesorie. În temeiul art. 359 C. proc. Pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind situaţiile care atrag revocarea suspendării condiţionate a pedepsei. În temeiul art. 191 al. 1 Cod proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 550 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publica, azi data de 23.02.2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD