M***** F* M*****
InculpatÎn baza art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art.320/1 al.7. Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Mocoiu Marin, -la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere de nici o categorie, În baza art. 87 alin.5 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art.320/1 al.7. Cod procedură penală condamnă pe acelaşi inculpat,-la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz al unui conducător auto de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei,În baza art.33 lit.a şi art.34 alin.1 lit.b cod penal, contopeşte pedepsele de mai sus şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 an închisoare, fără spor,În baza art.71 al.1 cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi cea în interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art.64 al.1 lit.a Teza a II-a şi art.64 al.1 lit.b cod penal.În baza art.86/1 cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar în baza art. 86/2 cod penal stabileşte un termen de încercare de 5 ani. În baza art.86/3 alin.1 cod penal, pe durata termenului de încercare astfel stabilit obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a)să se prezinte în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Arad, b)să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţă, şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea, c)să comunice şi justifice schimbarea locului de muncă, d) să comunice informaţii de natură să permită controlarea mijloacelor de existenţă. În baza art.86/3 alin.3, lit.e, c.penal, pe durata termenului de încercare se impune inculpatului obligaţia de a nu conduce nici un vehicul.În baza art.71 al.5 cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii prevăzută de art.64 al.1 lit.a Teza a II-a şi art.64 al.1 lit.b cod penal, pe durata termenului de încercare. În baza art.359 cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art.86/4 cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate. În baza art.86/3 alin.2, c.penal un exemplar al prezentei sentinţe se comunică la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Arad.Dispune virarea sumei de 200 lei din fondurile Ministerului Justiţiei în contul avocatului din oficiu Berar Călin din Baroul Arad. În baza art.191 al.1 cod procedură penală obligă pe inculpat să plătească suma de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare cu inculpatul. Pronunţată în şedinţa publică din 20 iunie 2013.
Hotarare 73/2013 din 20.06.2013