S****** C*****
Recurent InculpatB****** I******* A***** p*** r**** l***** B****** A*** ş* B****** N******
Recurent Parte civilăS-a admis recursul parchetului şi s-a casat sentinţa în sensul că s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de perversiuni sexuale, prev. şi ped. de art. 201 alin. 2 Cod penal în cea de corpuţie sexuală, prev. de art. 202 alin. 1 Cod penal, text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 4 ani închisoare, menţinându-se modalitatea de executare dispusă de instanţa de fond, respectiv suspendarea sub supraveghere a execuztării pedepsei. S-a completat dispoziţia privitoare la pedepsele complementare aplicate inculpatului, în sensul că i s-a interzis şi exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 teza a II-a lit. d şi e Cod penal. În baza art. 86/3 alin. 3 lit. d Cod penal i s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de încercare stabilit să nu intre în contact cu partea civilă şi să se supună unui tratament psihoterapeutic conform dispoziţiilor art. 86/3 alin. 3 lit. f Cod penal. S-au menţinut dispoziţiile sentinţei care nu contravin deciziei. S-a respins ca nefondat recursul părţii civile. S-a respins cererea părţii civile de acordare a cheltuielilor judiciare. Cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului. S-a dispus plata onorariului pentru apărătorul din oficiu.
Hotarare 757/2013 din 22.10.2013S-a amânat pronunţarea pentru 22 octombrie 2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.10.2013Pentru ca părţile să îşi pregătească apărarea, având în vedere faptul că instanţa a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de perversiune sexuală în infracţiunea de corupţie sexuală.
Incheiere de sedinta din 01.10.2013