O**** S*****
InculpatR***** C***** A*****
Parte vătămatăÎn baza art. 211 al.1 şi al. 2 lit. c C.pen. cu aplic. art. 320/1 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul O**** S***** , la pedeapsa de 4 ani ( patru ani ) închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. În baza art. 86/1 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 7 ani (şapte ani ) ani , ce constituie termen de încercare stabilit în condiţiile art. 86/2 C.pen. În baza art. 71 al. 1 şi 5 C.pen. inculpatul pierde drepturile prevăzute de art. 64 al.1 lit. a teza II, b C.pen. , ca pedeapsă accesorie, executarea acestei pedepse fiind suspendată pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În baza art. 86/3 C.pen. pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: • Să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna; • Să anunţe ,în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile , precum şi întoarcerea; • Să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; • Să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86/4 C.pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării. În baza art. 350 al.1 şi 3 lit. b C.pr.pen. revocă măsura arestării preventive dispuse faţă de inculpat prin încheierea nr. 12/11.07.2013 a Judecătoriei Sf. Gheorghe şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului , dacă nu este arestat în altă cauză. Constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la data de 11.07.2013 şi până în prezent. Constată că partea vătămată R***** C***** A*****, prin reprezentanţi legali Rotaru Mircea şi Rotaru Daniela, şi-a recuperat parţial prejudiciul produs . Obligă inculpatul la plata către partea vătămată R***** C***** A***** prin reprezentanţi legali Rotaru Mircea şi Rotaru Daniela, a sumei de 38 lei cu titlu de despăgubiri civile- daune materiale, pentru prejudiciul produs şi nerecuperat. Dispune confiscarea specială de la inculpat a sumei de 100 lei dobândită din comiterea faptei. Dispune restituirea ( după rămânerea definitivă a prezentei) către inculpat a perechii de încălţăminte tip şlapi aflată la camera de corpuri delicte a IPJ Covasna. În baza art. 191 al.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 570 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului în faza de judecată ( av. Covaciu Alexandru) , precum şi suma de 200 lei ( onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului în faza de urmărire penală- av. Covaciu Alexandru) vor fi avansate Baroului Covasna din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de Recurs în termen de 10 zile de la pronunţare şi de la comunicare cu inculpatul şi partea vătămată prin reprezentanţi legali. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.09.2013.
Hotarare 200/2013 din 30.09.2013Pentru efectuarea unui referat de evaluare psihosocial pe seama inculpatului.
Incheiere de sedinta din 03.09.2013În temeiul art. 195 C.proc.pen, dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul încheierii penale a şedinţei camerei de consiliu din data de 07.08.2013 pronunţată în dosarul nr. 3548/305/2013 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.08.2013În baza art 300 ind.1 alin.2 C.pr.pen revocă măsura arestării preventive a inculpatului O**** S***** cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1 şi alin. 2 lit.c Cod penal, deţinut in baza mandatului de arestare preventiva nr. 12/11.07.2013 al Judecătoriei Sf. Gheorghe si dispune punerea in libertate a inculpatului la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, daca acesta nu se afla arestat intr-o alta cauza. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului, urmând ca suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului să fie avansată Baroului Covasna din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare şi de la comunicare cu inculpatul arestat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.08.2013, ora 10,00.
Incheiere de sedinta din 07.08.2013