I**** M*************
ReclamantA****** J******** P***** P**** Ş* I******** S****** B**************
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta IACOB MIRELA ADRIANA în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ BISTRIŢA-NĂSĂD şi, în consecinţă: - dispune restituirea cauţiunii în cuantum de 800 lei, achitată prin recipisa de consemnare nr. 476511/1 din data de 4.06.2014 la CEC Bank SA – Agenţia Năsăud. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţa publică azi, 23.07.2015.
Incheiere de sedinta din 23.07.2015Ia act de cererea de renunţare la judecata acţiunii formulată de reclamanta I.M.A. în contradictoriu cu pârâta A.J.P.P.I.S. BN. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud sub ancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţa publică azi, 28.05.2015
Hotarare 624/2015 din 28.05.2015termen pentru ca pârâta să-şi exprime poziţia cu privire la cererea de renunţare la judecată;
Incheiere de sedinta din 30.04.2015termen pentru soluţionarea de către pârâtă a cererii depuse de reclamantă
Incheiere de sedinta din 19.02.2015Respinge, ca neîntemeiată, cererea de suspendare formulată de reclamanta I. M. A. îî contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială BN. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi. 13.06.2014
Incheiere de sedinta din 13.06.2014Amână pronunţarea pentru petitul de suspendare, pentru data de 13.06.2014. Amână cauza pentru data de 9.10.2014.
Incheiere suspendare din 05.06.2014termen depunere înscrisuri
Incheiere de sedinta din 16.01.2014