K***** J***
InculpatH****** B****** I*****
Parte vătămatăK***** J***
InculpatÎn temeiul art. 192 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. În temeiul art. 208 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul la pedeapsade 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art.33 lit.a şi art.34 lit.b din Codul penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.În temeiul art.81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei astfel aplicată, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat în condiţiile art.82 Cod penal.Deduce din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului durata reţinerii acestuia prin ordonanţa din 06 martie 2013 emisă în dosarul nr. 196/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş; de 24 ore începând cu data 06.03.2013, ora 01,00.Ia act că nu există constituire de parte civilă în cauză.Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Hotarare 76/2013 din 20.05.2013Amână pronunţarea la data de 20 mai 2013 având nevoie de timp pentru deliberare.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.05.2013