Dosar 762/216/2013 din 20.03.2013

grăniţuire


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 762/216/2013
Data dosar:
20.03.2013
Instanta:
Judecătoria Curtea de Argeș
Departament:
Judecatorie
Obiect:
grăniţuire
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.04.2015 la ora 08:30

    Complet: C7 CIVIL
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea principală formulată de reclamanţii N******** F****** şi NĂSTĂSOIU M. ILIE – decedat, prin moştenitor N******** I* M****, împotriva pârâţilor C******* C********* şi C******* E******, aşa cum aceasta a fost ulterior precizată. Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâţii C******* C********* şi C******* E****** în contradictoriu cu reclamanţii N******** F****** şi NĂSTĂSOIU M. ILIE – decedat, prin moştenitor N******** I* M****, aşa cum aceasta a fost ulterior precizată. Grăniţuieşte proprietăţile învecinate ale reclamanţilor şi pârâţilor din Curtea de Argeş, str. Poştei nr. 65 şi 67, judeţul Argeş, stabilind linia de hotar pe aliniamentul 6-9, configurat cu roşu în planul de situaţie – planşa 1 bis la raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul Drăguţ Ionel (fila 317 dosar). Obligă părţile, pe cheltuială comună şi egală, să edifice un nou gard pe fundaţie şi stâlpi din beton şi cu elevaţia aferentă, aşa cum toate acestea au fost detaliate în raportul de expertiză întocmit de expertul Dumitrache Ion la obiectivul nr. 4 din lucrarea completată (fila 351 dosar). Obligă pe reclamanţi să realizeze o rigolă de beton la baza elevaţiei noului gard, care să preia apa naturală şi să o dirijeze spre grădina lor. Obligă pe pârâţi să amplaseze grupul sanitar (WC) de pe terenul lor la o distanţă minimă de 50 cm faţă de hotarul existent, aşa cum s-a stabilit prin autorizaţia de construire nr. 379/ 19 noiembrie 2010. Autorizează părţile adverse, pe cheltuiala părţilor obligate la executarea lucrărilor de mai sus, să execute ele lucrările respective în caz de neconformare a celor obligaţi. Respinge celelalte capete ale cererilor părţilor ca neîntemeiate. Compensează între reclamanţi şi pârâţi cheltuielile de judecată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Curtea de Argeş. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 28 aprilie 2015.

    Hotarare 389/2015 din 28.04.2015
  • Sedinta din data de 21.04.2015 la ora 08:30

    Complet: C7 CIVIL
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 28 aprilie 2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 aprilie 2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.04.2015
  • Sedinta din data de 10.02.2015 la ora 08:30

    Complet: C7 CIVIL
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de reclamanţi, prin apărător, şi amână judecarea cauzei la data de 21 aprilie 2015 pentru a da posibilitate părţilor să depună dovada consemnării onorariului pentru expert, iar pârâţilor să-şi exprime poziţia faţă de înscrisul depus de reclamanţi, prin apărător. Pune în vedere reclamanţilor şi pârâţilor să facă dovada consemnării onorariului suplimentar pentru expertul Dumitrache Ion, în cuantumul stabilit şi în cote egale. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 februarie 2015.

    Incheiere de sedinta din 10.02.2015
  • Sedinta din data de 16.12.2014 la ora 08:30

    Complet: C7 CIVIL
  • Amână cauza

    Majorează onorariul pentru expertul Dumitrache Ion cu suma de 500 lei. Pune în vedere reclamanţilor şi pârâţilor să facă dovada consemnării onorariului în cuantumul stabilit şi în cote egale. Amână judecarea cauzei la data de 10 februarie 2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 decembrie 2014.

    Incheiere de sedinta din 16.12.2014
  • Sedinta din data de 22.10.2014 la ora 08:30

    Complet: C3 CIVIL
  • Amână cauza

    Ia act că reclamanţii nu au obiecţiuni de formulat la lucrările tehnice Drăguţ Ionel şi Dumitrache Ionel. Respinge ca neîntemeiate obiecţiunile formulate de pârâţi la completarea la raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul Drăguţ Ionel. Încuviinţează pârâţilor obiecţiunile formulate de pârâţi la raportul de expertiză tehnică Dumitrache Ionel şi se va reveni cu adresă la acesta pentru a reface lucrarea, răspunzând obiectivelor stabilite de instanţă, integral, având în vedere şi obiecţiunile formulate de pârâţi, raportul de expertiză tehnică Drăguţ Ionel în varianta completată, dar şi o linie a hotarului menţionat de pârâţi între reperele 9-8-7-6. Totodată, expertul să se deplaseze în teren, procedând la convocarea corespunzătoare a părţilor şi având în vedere expertiza Drăguţ Ionel şi cele dispuse azi. Amână judecarea cauzei la data de 16 decembrie 2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 octombrie 2014.

    Incheiere de sedinta din 22.10.2014
  • Sedinta din data de 10.09.2014 la ora 08:30

    Complet: C3 CIVIL
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorii părţilor, pentru studiul completării raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul Drăguţ Ionel. Se introduce în cauză, în calitate de reclamant, numitul N******** I* M****, descendentul defunctului Năstăsoiu M. Ilie. Prorogă discuţiile referitoare la expertiza întocmită de expertul Dumitrache Ion. Amână judecarea cauzei la data de 22 octombrie 2014, dată la care se citează reclamantul N******** I* M****, restul părţilor având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 septembrie 2014.

    Incheiere de sedinta din 10.09.2014
  • Sedinta din data de 11.06.2014 la ora 08:30

    Complet: C3 CIVIL
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătoarea reclamanţilor, avocat Magda Darie, pentru lipsa completării raportului de expertiză Drăguţ Ionel şi pentru a lua cunoştinţă de completarea raportului de expertiză Dumitrache Ion. Se revine cu adresă la expertul Drăguţ Ionel pentru a efectua completarea raportului de expertiză tehnică specialitatea topografie şi a o depune la dosar cu respectarea dispoziţiilor legale. Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 10 septembrie 2014. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 iunie 2014.

    Incheiere de sedinta din 11.06.2014
  • Sedinta din data de 30.04.2014 la ora 08:30

    Complet: C3 CIVIL
  • Amână cauza

    Încuviinţează toate obiecţiunile formulate de părţi la rapoartele de expertiză tehnică întocmite de experţii Drăguţ Ionel şi Dumitrache Ion şi dispune ca cei doi experţi să răspundă acestor obiecţiuni. Se vor emite adrese experţilor Drăguţ Ionel şi Dumitrache Ion pentru a răspunde obiecţiunilor încuviinţate, comunicându-li-se totodată copii de pe notele de pe obiecţiuni şi de pe lucrarea celuilalt expert. Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 11 iunie 2014. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 aprilie 2014.

    Incheiere de sedinta din 30.04.2014
  • Sedinta din data de 26.03.2014 la ora 08:30

    Complet: C3 CIVIL
  • Amână cauza

    Admite cererile de amânare a judecăţii cauzei formulate de părţi pentru a lua cunoştinţă de rapoartele de expertiză tehnică întocmite de experţii Drăguţ Ionel şi Dumitrache Ion. Amână judecarea cauzei la data de 30 aprilie 2014. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 martie 2014.

    Incheiere de sedinta din 26.03.2014
  • Sedinta din data de 05.02.2014 la ora 08:30

    Complet: C3 CIVIL
  • Amână cauza

    Numeşte expert topograf, prin tragere la sorţi, pe Drăguţ Ionel, căruia îi stabileşte un onorariu provizoriu în sumă de 600 lei, ce va fi achitat de părţi în cote egale. Expertul topograf va răspunde următoarelor obiective: - identificarea în schiţă de plan cu vecinătăţi a terenurilor deţinute de părţi, cu poziţionarea construcţiilor, anexelor gospodăreşti şi a gardului despărţitor existe în prezent; - dacă limitele proprietăţilor şi gardul despărţitor din sârmă respectă limitele din actele de proprietate depuse de părţi la dosarul cauzei şi care este vechimea gardului; - dacă gardul este în linie dreaptă sau curbă şi care sunt punctele între care gardul se curbează şi dacă pe terenul pârâţilor există pe gardul despărţitor o înălţare raportat la restul terenului proprietatea acestora; - dacă configuraţia terenului reclamanţilor este sau nu în amonte faţă de proprietatea pârâţilor; - dacă terenurile părţilor prezintă o înclinaţie şi dacă apele pluviale de pe terenul uneia dintre părţi se scurg pe terenul celeilalte părţi în mod natural sau dacă există vreun amenajament care să determine această scurgere, caz în care se va menţiona de către cine a fost executat; Dispune efectuarea unei expertize în specialitatea construcţii şi numeşte expert constructor, prin tragere la sorţi, pe Dumitrache Ion, căruia îi stabileşte un onorariu provizoriu în sumă de 600 lei, ce va fi achitat de părţi în cote egale. Expertul constructor va răspunde următoarelor obiective: - în situaţia în care expertul topograf ar determina o altă configuraţie a hotarului despărţitor faţă de cea existentă în prezent, ce ar impune refacerea gardului, să se stabilească contravaloarea acestuia (materiale şi manoperă); - să verifice dacă noul acoperiş din tablă LINDAB executat de către reclamanţi este prevăzut cu burlane şi jgheaburi şi determină scurgerea apelor pluviale şi căderea zăpezii pe terenul lor sau pe terenul pârâţilor; - dacă parazăpezii de pe acoperişul construcţiilor anexe proprietatea reclamanţilor stopează căderea zăpezii pe proprietatea pârâţilor-reclamanţi sau este nevoie de elemente suplimentare; - dacă sunt realizate lucrări de scurgere a apelor pluviale de către reclamanţi către gardul despărţitor (şanţuri de scurgere, înălţarea curţii prin betonare, dirijarea descărcării burlanelor şi a jgheaburilor de apă) şi dacă prin acestea s-a produs deteriorarea gardului; - să se menţioneze la ce distanţă faţă de hotarul despărţitor sunt situate anexele şi noile construcţii edificate de pârâţi (cocină, coteţe, magazie de lemne, WC), dacă acestea respectă proiectul şi autorizaţia de construcţie şi dacă aduc prejudicii reclamanţilor; - evaluarea costului lucrărilor din cererea reconvenţională, mai puţin depozitarea gunoiului şi creşterea animalelor şi păsărilor. Se vor emite adrese experţilor pentru a efectua lucrările şi pentru a le depune la dosar cu cel puţin 10 zile înaintea termenului următor de judecată. Se va emite adresă Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a se aduce la cunoştinţă numirea experţilor Drăguţ Ionel şi Dumitrache Ion în prezenta cauză. Pune în vedere părţilor să facă dovada achitării onorariilor provizorii de expert în termen de 5 zile. Amână judecarea cauzei la data de 26 martie 2014. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 februarie 2014.

    Incheiere de sedinta din 05.02.2014
  • Sedinta din data de 27.11.2013 la ora 08:30

    Complet: C3 CIVIL
  • Amână cauza

    Încuviinţează înlocuirea martorei Tudor Elena, înlăturată de la audiere întrucât este rudă în grad prohibit de lege cu pârâţii, cu martorul Bandoc Nicolae. Se va emite adresă către Poliţia Municipiului Curtea de Argeş pentru a se înainta în copie certificată procesul-verbal de contravenţie din data de 16 decembrie 2012 solicitat de pârâtul C******* C********* prin cererea înregistrată sub nr. 511893/04.04.2013, înaintându-se totodată copia răspunsului primit de acesta la cererea formulată. Pune în vedere reclamantului Năstăsoiu Ilie să depună la dosar copia certifică a plângerii formulate către Poliţia Municipiul Curtea de Argeş. Pune în vedere părţilor să depună în scris obiectivele expertei de specialitate. Se va cita martorul Bandoc Nicolae. Amână judecarea cauzei la data de 05 februarie 2014. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 noiembrie 2013.

    Incheiere de sedinta din 27.11.2013
  • Sedinta din data de 30.10.2013 la ora 08:30

    Complet: C3 CIVIL
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare a cauzei formulată de părţi în vederea administrării probelor deopotrivă. Pune în vedere reclamantei N******** F****** şi pârâţilor C******* C********* şi C******* E****** să se prezinte la termenul următor de judecată pentru a fi interogaţi. Se citează reclamantul Năstăsoiu M. Ilie cu menţiunea chemării la interogatoriu. Se vor cita martorii Anghel Ion, Alecu Dumitru, Dinescu Nicolae şi Tudor Elena. Amână judecarea cauzei la data de 27 noiembrie 2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 octombrie 2013.

    Incheiere de sedinta din 30.10.2013
  • Sedinta din data de 11.09.2013 la ora 08:30

    Complet: C3 CIVIL
  • Amână cauza

    Pune în vedere părţilor şi martorilor Anghel Ion, Alecu Dumitru şi Dinescu Nicolae să se prezinte necitaţi la termenul următor de judecată. Se va cita martora Tudor Elena. Amână judecarea cauzei la data de 30 octombrie 2013 pentru imposibilitatea prezentării apărătorului pârâţilor. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 septembrie 2013.

    Incheiere de sedinta din 11.09.2013
  • Sedinta din data de 12.06.2013 la ora 08:30

    Complet: C3 CIVIL
  • Amână cauza

    În baza art. 258 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru părţi următoarele probe: proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul părţilor, proba cu câte doi martori şi efectuarea unei expertize în specialitatea topografie, obiectivele acesteia urmând a fi stabilite după epuizarea celorlalte probe. Se vor cita părţile cu menţiunea chemării la interogatoriu. Se cor cita martorii Anghel Ion, Alecu Dumitru, Dinescu Nicolae şi Tudor Elena. Pune în vedere reclamanţilor să precizeze pe ce latură se solicită grăniţuirea proprietăţilor părţilor şi să depună la dosar procesul-verbal de punere în posesie în baza căruia s-a eliberat titlul de proprietate nr. 119714/14 noiembrie 2002. Amână judecarea cauzei la data de 11 septembrie 2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 iunie 2013.

    Incheiere de sedinta din 12.06.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD