M**** V*****
ReclamantM**** M****
ReclamantN**** I***
PârâtL**** A****** S******
PârâtB***** P****
PârâtÎn temeiul art. 406 C.pr.civilă, ia act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată formulate de reclamanţii M**** V***** şi M**** M****, în contradictoriu cu pârâţii N**** I***, L**** A****** S******, B***** P****, Bruzan Viorel şi Matei Mirela-Ana. Admite excepţia netimbrării completării cererii reconvenţionale, invocată din oficiu. Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant-reconvenţional N**** I***. Cheltuielile de judecată în cuantum de 3.501,32 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru corespunzătoare cererii reconvenţionale, rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, iar, în cazul exercitării acestei căi de atac, cererea va fi depusă la Judecătoria Petroşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 29.06.2017.
Hotarare 2107/2017 din 29.06.2017Amâna pronunţarea cauzei la data de 29.06.2017. Pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.06. 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.06.2017Amâna pronunţarea cauzei la data de 22.06.2017. Pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.06. 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.06.2017Încuviinţează cererea de amânare. Acordă termen de judecată la data de 08.06.2017, pentru care citează pârâtul- reclamant reconvenţional cu menţiunea de a achita diferenţă de taxă judiciară de timbru privind petitul sistare indiviziune în cuantum de 15.825 lei, stabilită conform art. 50 coroborat cu art. 31 al. 3 din OUG 80/2013, cu enunţarea art. 33, art.39 şi art. 40 din OUG 80/2013, sub sancţiunea anulării capătului de cerere ca insuficient timbrat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.04.2017.
Incheiere de sedinta din 27.04.2017Acordă termen de judecată la data de 27.04.2017, pentru care pune în vedere pârâtului- reclamant reconvenţional N**** I*** să depună completarea la cererea reconvenţională în exemplare suficiente pentru comunicare cu părţile şi extrase la zi CF nr. 233 Lupeni, nr.ord. A+1, nr. topo 2039, CF237 Merişor nr.ord.A+1, nr. topo 1866/1 (actual CF 60270 Băniţa), precum şi certificate fiscal la zi din care să rezulte valoarea impozabilă pentru terenurile a căror sistare de indiviziune o solicită prin completarea la cererea reconvenţională, sub sancţiunea suspendării judecăţii prev. de art.242 al. 1 CPC, urmând ca după depunerea acestora să fie calculată diferenţa de taxă judiciară de timbru pentru aceste petite. Se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.02.2017.
Incheiere de sedinta din 16.02.2017Fixează termen de judecată la data de 16.02.2017, completul I civil, ora 8,30 pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.11.2016.
Incheiere de sedinta din 18.11.2016D I S P U N E: Menţine dispoziţia de la termenul anterior de judecată privind achitarea de către pârâtul reclamant reconvenţional Niciu Ion a sumei suma de 600 lei reprezentând cota sa de 1 parte din decontul final al cheltuielilor ocazionate de efectuarea expertizei topografice şi depunerea chitanţei la dosar. Se va emite adresă către domnul expert Varga Andrei prin care i se va solicita să efectueze şi să depună la dosar completarea la raportul de expertiză efectuată în cauză. Amână judecata cauzei şi fixează termen la data de 18.11.2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor prevăzute de art.229 al.1 din codul de procedură civilă. Se va comunica pârâţilor cât un exemplar de pe completarea şi precizarea la cererea reconvenţională depusă la dosar de către pârât Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2.09.2016.
Incheiere de sedinta din 02.09.2016Menţine dispoziţia de la termenul anterior de judecată privind achitarea de către pârâtul reclamant reconvenţional Niciu Ion a sumei suma de 600 lei reprezentând cota sa de 1 parte din decontul final al cheltuielilor ocazionate de efectuarea expertizei topografice şi depunerea chitanţei la dosar. Pune în vedere apărătorului pârâtului reclamant să depună la dosar în termen de 5 zile precizarea cererii reconvenţionale, în 5 exemplare, unul pentru instanţă şi restul pentru a fi comunicate părţilor. Se va emite adresă către domnul expert Varga Andrei prin care i se va aduce la cunoştinţă că s-a dispus efectuarea unei completări la raportul de expertiză topografică, sens în care se impune să răspundă următoarelor obiective: - măsurarea întregului nr. topografic 1866/1 din CF 60270 Băniţa, nr. ord.A1 ( provenită din conversia de pe hârtie a CF vechi nr. 237 Merişor); - propuneri de partajare a terenului prin crearea a 3 loturi cu numere topografice noi după cum urmează: a) un lot cu număr topo. nou corespunzător suprafeţei de 14.478 mp ce a fost identificată că a făcut obiectul schimbului; b) un lot cu număr topo. nou corespunzător suprafeţei de 6.824 mp ce reprezintă diferenţa de cotă a coproprietarei M**** M**** (21302-14478 mp) care trebuie să rămână în continuare în proprietatea acesteia; c) un lot cu număr topo. nou în suprafaţă de 7.100 mp ce corespunde cotei de 1 din teren deţinute de coproprietara Matei Mirela Ana. În ceea ce priveşte terenul înscris în CF 60795 Lupeni,nr. ord. A1, nr. top.2039 ( provenită din conversia de pe hârtie a CF vechi nr. 233 Lupeni) să facă propuneri de partajare prin crearea 3 loturi după cum urmează: - un lot cu număr topo. nou corespunzător suprafeţei de suprafeţei de 14.478 mp ce a fost identificată că a făcut obiectul schimbului din cota deţinută de coproprietarul Cotoroiu Ioan lui Filip sub B1; - un lot cu număr topo. nou corespunzător diferenţei de suprafaţă deţinută tot de coproprietarul Cotoroiu Ioan lui Filip sub B1 până la cota acestuia de 150/180 parte; - al treilea lot cu număr topo. nou în indiviziune corespunzător cotelor deţinute de ceilalţi coproprietari de sub B2, B3, B4, B5 şi B6 . Pentru ambele terenuri, în cazul în care pentru loturile 2 şi 3 din fiecare carte funciară vor rezulta diferenţe între suprafeţele tabulare şi suprafeţele rezultate în urma măsurătorilor, să indice suprafeţele rezultate în urma măsurătorilor şi să facă propuneri de rectificare a suprafeţelor tabulare din cele două cărţi funciare. Totodată, domnului expert i se va comunica copie de pe încheierea de şedinţă de la acest termen de judecată şi i se va solicita să precizeze dacă pretinde un onorariu suplimentar pentru efectuarea completării la raport, şi în caz, afirmativ, să comunice decontul suplimentar pretins în cauză. Amână judecata cauzei şi fixează termen la data de 2.09.2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor prevăzute de art.229 al.1 din codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.05.2016.
Incheiere de sedinta din 27.05.2016Menţine dispoziţia de la termenul anterior de judecată privind achitarea de către pârâtul reclamant reconvenţional Niciu Ion a sumei suma de 600 lei reprezentând cota sa de 1 parte din decontul final al cheltuielilor ocazionate de efectuarea expertizei topografice şi să depunerea chitanţei la dosar. Admite cererea formulată de reprezentanta reclamanţilor şi reprezentantul pârâtului Niciu Ion privind acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul completării raportului de expertiză. Amână judecata cauzei şi fixează termen la data de 27.05.2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor prevăzute de art.229 al.1 din codul de procedură civilă, termen la care urmează a se pune în discuţie efectuarea unei noi completări la raportul de expertiză topografică. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.04.2016.
Incheiere de sedinta din 15.04.2016Pune în vedere pârâtului reclamant reconvenţional Niciu Ion prin reprezentantul său să achite suma de 600 lei reprezentând cota sa de 1 parte din decontul final al cheltuielilor ocazionate de efectuarea expertizei topografice şi să depună chitanţa la dosar. Admite cererea formulată de reprezentanta reclamanţilor şi reprezentantul pârâtului Niciu Ion privind acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză şi a formula eventualele obiecţiuni la acesta. Se va comunica pârâţilor L**** A****** S******, B***** P**** şi Bruzan Viorel şi Matei Mirela-Ana câte un exemplar al raportului de expertiză. Amână judecata cauzei şi fixează termen la data de 15.04.2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor prevăzute de art.229 al.1 din codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.03.2016.
Incheiere de sedinta din 25.03.2016D I S P U N E: Pune în vedere reclamanţilor prin reprezentanta lor să achite 1 din decontul lucrării de expertiză, respectiv suma de 600,00 lei şi să depună chitanţa la dosar. Se va emite adresă pârâtului reclamant reconvenţional Niciu Ion prin care i se va solicita să achite, suma de 600,00 lei reprezentând 1 din decontul lucrării de expertiză şi să depună chitanţa la dosar. Cu adresă către domnul expert Varga Andrei se va reveni după achitarea decontului lucrării de expertiză. Amână judecata cauzei şi fixează termen la data de 25.03.2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor prevăzute de art.229 al.1 din codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.02.2016.
Incheiere de sedinta din 19.02.2016Se va reveni cu adresă către domnul expert Varga Andrei prin care i se va solicita ca, până la termenul de judecată acordat, să comunice decontul final al lucrării pe care urmează să o efectueze şi termenul în care poate efectua expertiza, cu menţiunea că, în cazul în care nu se va conform a dispoziţiilor instanţei, va fi sancţionat cu amendă judiciară , Amână judecata cauzei şi fixează termen la data de 19.02.2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor prevăzute de art.229 al.1 din codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.01.2016.
Incheiere de sedinta din 29.01.2016D I S P U N E: Dispune completarea probatoriului cu proba constând într-o expertiză topografică având ca obiective: 1 - identificarea cu date de carte funciară a celor două terenuri ce au făcut obiectul înscrisului sub semnătură privată încheiat la data de 6.04.1997 (fila 4 din dosar); 2 – măsurarea terenurilor şi stabilirea suprafeţei reale a celor două terenuri ce au făcut obiectului schimbului, cu precizarea că, reclamanta susţine că terenul primit în schimb de la pârâtul reclamant reconvenţional Niciu Ion s-ar identifica cu terenul înscris în CF 60795 Lupeni,nr. ord. A1, nr. top.2039 ( provenită din conversia de pe hârtie a CF vechi nr. 233 Lupeni) şi ar face parte din cota aparţinând coproprietarului Cotoroiu Ion de sub B1.1, fapt confirmat şi de pârâtul reclamant reconvenţional Niciu Ion, şi că pârâtul reclamant reconvenţional Niciu Ion susţine că terenul primit în schimb de la reclamanta M**** M**** face parte din terenul înscris în CF 60270 Băniţa, nr. ord.A1, nr. top.1866/1( provenită din conversia de pe hârtie a CF vechi nr. 237 Merişor) şi corespunde cotei cu care reclamanta M**** M**** figurează înscrisă sub B4.1., aspect confirmat de reclamantă. 3.- în urma identificării şi a măsurătorilor efectuate să procedeze la delimitarea prin puncte topografice a celor două terenuri. 4.- să se măsoare întreg terenul înscris în CF 60795 Lupeni,nr. ord. A1, nr. top.2039 ( provenită din conversia de pe hârtie a CF vechi nr. 233 Lupeni), pentru a nu se încălca cotele deţinute de ceilalţi coproprietari şi nici diferenţa din cota aparţinând coproprietarului Cotoroiu Ion, având în vedere că se susţine că doar o parte din cota aparţinând coproprietarului Cotoroiu Ion de sub B1.1, ar fi terenul primit în schimb de reclamantă de la pârâtul Niciu Ion. 5.- să se măsoare întreg nr. topografic nr. top.1866/1 aferent terenului înscris în CF 60270 Băniţa, nr. ord.A1 ( provenită din conversia de pe hârtie a CF vechi nr. 237 Merişor), pentru a nu se încălca cota deţinută de pârâta Matei Mirela-Ana. 6.- să respecte limitele conturului parcelei nr. top.2039 aferentă terenului înscris în CF 60795 Lupeni,nr. ord. A1 ( provenită din conversia de pe hârtie a CF vechi nr. 233 Lupeni ), astfel cum rezultă din harta veche de carte funciară, aflată la fila 20 din dosar. Numeşte în cauză în calitate de expert pe domnul Varga Andrei care va fi încunoştinţat cu privire la faptul că a fost desemnat expert în cauză pentru a efectua expertiza topografică cu obiectivele stabilite prin încheierea de şedinţă de la acest termen de judecată, de pe care i se va comunica o copie. Totodată prin adresă i se va solicita domnului expert ca până la termenul ce va fi fixat în cauză să estimeze în scris decontul final al lucrării pe care urmează să o efectueze şi termenul în care poate efectua expertiza. Se va emite adresă către Tribunalul Hunedoara – Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile pentru a se comunica numirea în cauză a domnului expert Varga Andrei. Reconsideră durata necesară cercetării procesului, în sensul că o prelungeşte cu 6 luni. Amână judecata cauzei şi fixează termen la data de 29.01.2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor prevăzute de art.229 al.1 din codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8 ianuarie 2016.
Incheiere de sedinta din 08.01.2016D I S P U N E: Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 8.01.2016 pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 27.11.2015Amână pronunţarea la data de 27 noiembrie 2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.11.2015Amână pronunţarea la data de 20.11.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.11.2015D I S P U N E: Amână judecata cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 13 noiembrie 2015, pentru când reclamanţii vor depune la dosar cerere de renunţare la judecată. Părţile au termen în cunoştinţă conform art.229 al.1 din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 octombrie 2015.
Incheiere de sedinta din 30.10.2015Admite cererea de ajutor public judiciar
Incheiere de sedinta din 30.10.2015D I S P U N E: Respinge cererea de restituire a taxei judiciare de timbru ca nefondată. Ia act de declaraţia reclamanţilor că renunţă la martorii Ivan Ion şi Hulpaci Aurel şi omite audierea acestora. Amână judecata cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 30 octombrie 2015, în vedere soluţionării cererii de ajutor public judiciar. Părţile au termen în cunoştinţă conform art.229 al.1 din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2 octombrie 2015.
Incheiere de sedinta din 02.10.2015Pune în vedere pârâtului N**** I*** să depună la dosar: dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 3501,32 lei, aferentă cererii reconvenţionale şi, în termen de 5 zile o precizare precizări a cererii reconvenţionale conform cotelor deţinute şi chemării în judecată în calitate de pârâtă a coproprietarei din CF 237 Merişor, Matei Mirela-Ana. Introduce în cauză în calitate de pârâtă pe Matei Mirela-Ana care se va cita din comuna Băniţa, sat Merişor, nr. 43, jud. Hunedoara, cu copie de pe precizarea de acţiune. Amână judecata cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 2 octombrie 2015, pentru când acordă termen în cunoştinţă martorului Ivan Ion şi se va cita martorul Hulpaci Aurel. Părţile au termen în cunoştinţă conform art.229 al.1 din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 septembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 11.09.2015Încuviinţează probele solicitate de reclamanţi, respectiv: proba cu înscrisurile ataşate acţiunii, proba cu raportul de expertiza topografică depus la dosar şi proba cu martorii Ivan Ion şi Hulpaci Aurel care se vor cita de la adresele indicate în cuprinsul acţiunii. Ia act de declaraţia reprezentantului pârâtului Niciu Ion cu privire la faptul că renunţă la proba cu martorii Alb Gheorghe şi Matei Ilie, solicitată prin opoziţia depusă la dosar. Estimează durata necesară cercetării procesului la 6 luni. Amână judecata cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 11 septembrie 2015. Părţile au termen în cunoştinţă conform art.229 al.1 din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 iunie 2015.
Incheiere de sedinta din 19.06.2015D I S P U N E: Admite cererea de amânare formulată de reprezentanta reclamanţilor. Amână judecata cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 19 iunie 2015, în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă. Părţile au termen în cunoştinţă conform art.229 al.1, C.pr.civilă. Dată în camera de consiliu, azi 29 mai 2015.
Incheiere de sedinta din 29.05.2015D I S P U N E: Admite cererea de amânare formulată de reprezentanta reclamanţilor. Pune în vedere pârâtului B***** P**** să depună la dosar în copie conformă cu originalul certificatul său de naştere şi certificatul de naştere şi de deces al mamei sale. Amână judecata cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 29 mai 2015, în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă. Reclamanţii şi pârâţii Niciu Ion, L**** A****** S****** şi B***** P**** au termen în cunoştinţă conform art.229 al.1, C.pr.civilă. Se va cita pârâtul Bruzan Viorel. Dată în camera de consiliu, azi 24 aprilie 2015.
Incheiere de sedinta din 24.04.2015D I S P U N E: Introducerea în cauză în calitate de pârâţi pe numiţii B***** P**** şi Bruzan Viorel – moştenitorii coproprietarului Ciucuresc Mihăilă. Se vor cita pârâţii B***** P**** şi Bruzan Viorel cu copia precizării de acţiune, a cererii de chemare în judecată şi a actelor anexate. Probele ce vor fi administrate în cauză vor fi puse în discuţia părţilor la următorul termen de judecată. Amână judecata cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 24 aprilie 2015, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Dată în camera de consiliu, azi 3 aprilie 2015.
Incheiere de sedinta din 03.04.2015D I S P U N E: Transferarea cauzei pe şedinţă publică. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar certificatul său de naştere ,certificatele de naştere şi de căsătorie ale părinţilor săi şi în vederea complinirii cadrului procesual să îşi precizeze acţiunea în sensul chemării în judecată în calitate de pârâţi a numiţilor B***** P**** şi Bruzan Viorel în calitate de moştenitori ai defunctului coproprietar de carte funciară Ciucuresc Mihăilă precum şi a persoanelor care au calitatea de moştenitori ai numiţilor Ciucuresc Ioan şi Ciucuresc Adam, sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei potrivit art. 242 alin.1 din C proc civ.. Probele ce vor fi administrate în cauză vor fi puse în discuţia părţilor la următorul termen de judecată. Amână judecata cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 3 aprilie 2015, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Dată în camera de consiliu, azi 6 martie 2015.
Incheiere de sedinta din 06.03.2015Se vor efectua verificări în baza de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date cu privire la numiţii Ciucuresc Ioan şi Ciucuresc Adam, urmând ca cererea reprezentantei reclamanţilor de a se emite adresă către Arhivele Naţionale pentru a fi comunicată decizia de predare a moştenirii nr. 2479/1926 a Judecătoriei Mixte Petroşani să fie pusă în discuţie la următorul termen de judecată. Pune în vedere reclamantului M**** V*****: - să depună la dosar întâmpinare la opoziţia formulată de pârâtul N**** I***; - să complinească cadrul procesual prin chemarea în judecată a moştenitorilor tuturor coproprietarilor de carte funciară. Amână judecata cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 6 martie 2015, pentru când se va cita reclamanta M**** M**** şi pârâtul N**** I*** din comuna Băniţa, sat Băniţa, nr.34, jud. Hunedoara. Dată în camera de consiliu, azi 13 februarie 2015.
Incheiere de sedinta din 13.02.2015În temeiul art. 1051 cod procedură civilă se va emite o somaţie, ce va fi comunicată reclamanţilor, se va afişa la imobilul în litigiu, la sediul instanţei, al biroului teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară şi la sediul primăriei în raza căreia se află imobilul, precum şi publicarea ei în două ziare de largă răspândire, dintre care cel puţin unul de circulaţie naţională, respectiv Jurnalul Naţional şi Ziarul Vării Jiului, iar afişele şi publicaţia vor cuprinde menţiunile prevăzute de art. 1051 alin. (2) cod procedură civilă. Pune în vedere reclamanţilor ca la termenul următor să facă dovada că a îndeplinit procedura de publicarea a somaţiei în două ziare de largă răspândire, dintre care cel puţin unul de circulaţie naţională, sub sancţiunea suspendării cauzei în temeiul art.244 din Noului cod de procedură civilă şi să facă demersurile necesare pentru completarea cadrului procesual, sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei. Cheltuielile necesare efectuării formalităţilor de afişare şi publicare sunt în sarcina reclamantului. Se va emite adresă către OCPI prin BCPI Petroşani pentru a comunica o copie de pe decizia de predare a moştenirii nr. 2479/1926 a Judecătoriei Mixte Petroşani . Se va cita pârâtul Niciu Ion, în calitate de moştenitor al titularului dreptului înscris în cartea funciară Cotoroiu Ion lui Filip,de sub B1.1 de la care reclamanţii pretind că uzucapează. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 13.02.2015. Dată în camera de consiliu, azi 12.12.2014.
Incheiere de sedinta din 12.12.2014