Dosar 12399/288/2014 din 07.11.2014

luarea măsurii arestării preventive (art.223 NCPP) cerere înlocuire măsură preventivă control judiciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12399/288/2014
Data dosar:
07.11.2014
Instanta:
Judecătoria Râmnicu Vâlcea
Departament:
PENALA
Obiect:
luarea măsurii arestării preventive (art.223 NCPP) cerere înlocuire măsură preventivă control judiciar
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.11.2014 la ora 09:00

    Complet: JDL
  • Încheiere

    În baza art. 278 Cod procedură penală; Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul încheierii penale nr. 26/JDL din 07 noiembrie 2014 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. nr. 12399/288/2014, în sensul eliminării alineatului 6 având următorul conţinut: „Organul de poliţie procedează la arestarea persoanei arătate în mandat, căreia îi predă un exemplar al acestuia, după care o conduce în cel mult 24 de ore la completul la care se află spre soluţionare dosarul cauzei, în vederea confirmării arestării preventive şi a executării mandatului ori, după caz, în vederea revocării arestării preventive sau înlocuirii acesteia cu o altă măsură preventivă”. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 12 noiembrie 2014.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 12.11.2014
  • Sedinta din data de 07.11.2014 la ora 09:00

    Complet: JDL
  • Încheiere

    JUDECĂTORIA RM.VÂLCEA SECŢIA PENALĂ Operator de date cu caracter personal nr. 4078 Dosar nr. 12.399/288/2014 ÎNCHEIERE: 07 noiembrie 2014 Admite cererea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea. În baza art. 215 alin. (7) C. proc. pen. comb. cu art. 242 alin. (3), (7) – (9) C. proc. pen., art. 223 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 202 C. proc. pen. Înlocuieşte măsura controlului judiciar dispusă în cauză prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea nr. 4498/P/2014 din data de 29.08.2014, cu măsura arestării preventive a inculpatului Găbunea Florin – Daniel, pe o perioadă de 30 de zile, care curge de la data punerii în executare a mandatului de arestare, conform art. 239 alin. (2) C. proc. pen. În baza art. 230 C. proc. pen. dispune emiterea mandatului de arestare preventivă (şi) în lipsa inculpatului, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri – prin necontestare în termen sau respingerea eventualei contestaţii împotriva dispoziţiei de înlocuire a controlului judiciar cu arestarea preventivă. Potrivit art. 231 C. proc. pen., două exemplare originale ale mandatului de arestare emis în condiţiile arătate se înaintează organului de poliţie de la domiciliul inculpatului în vederea executării. Mandatul de arestare poate fi transmis organului de poliţie şi prin fax, poştă electronică sau prin orice mijloc în măsură să producă un document scris în condiţii care să permită autorităţilor destinatare să îi stabilească autenticitatea. Organul de poliţie procedează la arestarea persoanei arătate în mandat, căreia îi predă un exemplar al acestuia, după care o conduce în cel mult 24 de ore la completul la care se află spre soluţionare dosarul cauzei, în vederea confirmării arestării preventive şi a executării mandatului ori, după caz, în vederea revocării arestării preventive sau înlocuirii acesteia cu o altă măsură preventivă. În vederea executării mandatului de arestare preventivă, organul de poliţie poate pătrunde în domiciliul sau reşedinţa oricărei persoane fizice, fără învoirea acesteia, precum şi în sediul oricărei persoane juridice, fără învoirea reprezentantului legal al acesteia, dacă există indicii temeinice din care să rezulte bănuiala rezonabilă că persoana din mandat se află în domiciliul sau reşedinţa respectivă. Când persoana menţionată în mandatul de arestare preventivă nu a fost găsită, organul de poliţie însărcinat cu executarea mandatului încheie un proces-verbal prin care constată aceasta şi înştiinţează completul de judecată care a dispus măsura, precum şi organele competente pentru darea în urmărire şi în consemn la punctele de trecere a frontierei. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare, conform art. 206 C. proc. pen. Contestaţia introdusă în termen este suspensivă de executare, conform art. 206 alin. (2) C. proc. pen. interpretat per a contrario şi art. 425 indice 1 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 416 C. proc. pen. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 07 noiembrie 2014, ora 14.37. Judecător de drepturi şi libertăţi, Valentin VLAD

    Incheiere masuri preventive faza de UP din 07.11.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD