I**** G*******
ContestatorÎn baza art. 23 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, art. 6 cod penal şi art. 4 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a codului penal respinge ca neîntemeiată sesizarea Comisiei pentru aplicarea legii penale mai favorabile constituită în cadrul Penitenciarului Ploieşti privind pe condamnatul IANCU GHEORGHE, în prezent aflat în Penitenciarul Ploieşti, în prezent în executarea pedepsei de 3 ani si 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 415/28.11.2011 a Tribunalului Dâmboviţa, definitivă prin decizia penală nr. 1123/01.04.2013 a ÎCCJ. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.03.2014.
Hotarare 222/2014 din 20.03.2014amana pronuntarea cauzei la data de 20 martie 2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2014