B******* M*** C********* S* B**** F*****
PetentD*** I***
CreditorC***** N******
DebitorAdmite cererea de încuviinţare executare silită formulată de B.E.J.A. Micu Constantin şi Badiu Florin pentru creditoarea COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA – DIRECŢIA REGIONALĂ DRUMURI ŞI PODURI Iaşi în contradictoriu cu debitorul CÎRLAN NECULAI. Încuviinţează executarea silită simultană/succesivă, prin toate modalităţile prevăzute de lege, a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria R11 nr. 0100528/12.05.2011 definitiv prin respingerea plângerii contravenţionale, la cererea creditoarei COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA – DIRECŢIA REGIONALĂ DRUMURI ŞI PODURI Iaşi împotriva debitorului CÎRLAN NECULAI pentru suma reprezentând echivalentul în lei a sumei de 28 Euro, calculată la cursul de schimb comunicat de BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării, reprezentând despăgubire, urmând a se recupera şi cheltuielile de executare. Autorizează creditoarea COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA – DIRECŢIA REGIONALĂ DRUMURI ŞI PODURI Iaşi să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu menţionat. Fără cale de atac.
Incheiere de executare silita 6135/2014 din 10.09.2014