C******* M*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 1 (un) şi 6 luni închisoare în sarcina inculpatului C******* M*****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prevăzute de art. 342 al. 1 N.C.pen., cu aplic. art. 5 al. 1 N.C.pen . În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău , la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Bacău. În baza art. 85 alin. (2) C. pen. impune inculpatului să execute următoarele obligaţii: a) să presteze o activitate neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile în cadrul Primăriei Tg. Trotuş . b) să nu deţină , să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Constată că inculpatul a fost reţinut 24 de ore începând cu data de 28.11.2012 şi până la data de 29.11.2012 . În baza art. 112 lit. b Cod penal, dispune confiscarea următoarelor bunuri : 1 port pistol din material textil de culoare kaki, în care se afla 1 pistol marca Walther, cu seria S 6874, cal. 7,65 mm, având cartuş pe ţeavă, cu prăsele din lemn şi cu un încărcător ; 2 cutii din carton, cu inscripţia URSS – 16, având 10 buc. cartuşe de vânătoare de cal. 16 mm; 4 buc. cartuşe de vânătoare de cal. 16 mm, marca „Breniker”;1 lamelă cu 3 cartuşe cu glonţ, având inscripţia pe ramă „1909”;1 cutie metalică conţinând 4 cartuşe cu glonţ, cu inscripţia pe ramă „1912” şi 3 tuburi de cartuşe; pungă din plastic conţinând 23 de gloanţe;1 recipient metalic de formă dreptunghiulară conţinând cca 200 g pulbere pentru cartuşe; 1 recipient metalic de forma unei sticle, conţinând cca 200 g pulbere pentru cartuşe;1 pungă din plastic conţinând cca 5 g pulbere pentru cartuşe ; ridicate în vederea confiscării de IPJ Bacău – Serviciul AESP de la inculpatul C******* M***** , bunuri ce au servit la comiterea faptei. În baza art.7 cu aplicarea art.4 lit.b din legea 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în condiţiile prev. de art.5 al.1 din aceeaşi lege, în vederea introducerii profilelului genetic al acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi,16.06.2014.
Hotarare 564/2014 din 16.06.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr . 1835/P/14.03.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti privind pe inculpatul C******* M***** , trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. 1 N.C. pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat. Fixează termen de judecată la data de 16.06.2014 pentru când dispune citarea inculpatului . Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 21.05.2014.
Incheiere camera preliminara din 21.05.2014