U******** D***** R*****
CondamnatÎn baza art. 585 din Noul Cod de Procedură Penală: Admite cererea formulată de petentul condamnat U******** D***** R*****, deţinut în Penitenciarul Găeşti. În baza art. 33 lit. a Cod penal anterior: Constată că: - faptele la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1208 din data de 30.06.2011 a Judecătoriei Ploieşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1274 din data de 21.09.2011 a Curţii de Apel Ploieşti, la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare (fapte din data de 06/07.05.2009 şi 12/13.06.2009); - fapta la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1463 din data de 02.09.2011 a Judecătoriei Ploieşti, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 27.09.2011, la pedeapsa de 5 ani închisoare (faptă din data de 12/13.12.2010); - fapta la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 2196 din data de 07.07.2014 a Judecătoriei Ploieşti, rămasă definitivă prin neapelare la data de 29.07.2014, la pedeapsa de 6 luni închisoare (faptă din data de 12.09.2010) sunt concurente, fiind săvârşite înainte de rămânerea definitivă a vreuneia dintre cele trei sentinţe penale mai sus menţionate. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 1208 din data de 30.06.2011 a Judecătoriei Ploieşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1274 din data de 21.09.2011 a Curţii de Apel Ploieşti, în pedepsele componente, astfel: - pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, e, g şi i Cod penal anterior; - pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a şi b şi alin. 2 indice 1 lit. a Cod penal anterior. În baza art. 36 Cod penal anterior raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal anterior: Contopeşte: - pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, e, g şi i Cod penal anterior, aplicată prin sentinţa penală nr. 1208 din data de 30.06.2011 a Judecătoriei Ploieşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1274 din data de 21.09.2011 a Curţii de Apel Ploieşti; - pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a şi b şi alin. 2 indice 1 lit. a Cod penal anterior, aplicată prin sentinţa penală nr. 1208 din data de 30.06.2011 a Judecătoriei Ploieşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1274 din data de 21.09.2011 a Curţii de Apel Ploieşti; - pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1463 din data de 02.09.2011 a Judecătoriei Ploieşti, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 27.09.2011; - pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2196 din data de 07.07.2014 a Judecătoriei Ploieşti, rămasă definitivă prin neapelare la data de 29.07.2014. pedeapsa cea mai grea fiind aceea de 5 ani închisoare. Constată că Judecătoria Brăila, prin sentinţa penală nr. 252 din data de 06.02.2012, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 75 din data de 10.04.2012 a Tribunalului Brăila, a contopit pedepsele corespunzătoarea sentinţei penale nr. 1208 din data de 30.06.2011 a Judecătoriei Ploieşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1274 din data de 21.09.2011 a Curţii de Apel Ploieşti şi nr. 1463 din data de 02.09.2011 a Judecătoriei Ploieşti, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 27.09.2011, aplicând un spor de 9 luni pe care îl menţine. Astfel, petentul va executa efectiv, în penitenciar, o pedeapsă totală de 5 ani şi 9 luni închisoare. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal anterior, interzice petentului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal anterior, pe perioada de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. În baza art. 36 alin. 3 Cod penal anterior, scade din durata pedepsei rezultante de 5 ani şi 9 luni închisoare stabilite prin prezenta sentinţă penală, perioada detenţiei efectiv executate, respectiv de la data de 29.09.2011 la zi. Dispune: - anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 273 din data de 11.04.2012, emis în baza sentinţei penale nr. 252 din data de 06.02.2012 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 75 din data de 10.04.2012 a Tribunalului Brăila şi - anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2386/2014 din data de 29.07.2014 emis în baza sentinţei penale nr. 2196 din data de 07.07.2014 a Judecătoriei Ploieşti, rămasă definitivă prin neapelare la data de 29.07.2014. Se va emite un nou mandat, conform dispoziţiilor prezentei sentinţe penale. Conform art. 275 alin. 3 din Noul Cod de Procedură Penală: Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, respectiv: 100 de lei pentru Stoica Andreea, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr. 4105/2014 va fi înaintat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie la instanţa ierarhic superioară în termen de 3 zile de la comunicare, conform art. 597 alin. 7 din Noul Cod de Procedură Penală. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.10.2014.
Hotarare 1635/2014 din 16.10.2014pentru a se asigura asistenţa juridica a condamnatului
Incheiere de sedinta din 09.10.2014pentru a se ataşa MEPI.
Incheiere de sedinta din 25.09.2014Pentru a se efectua adresă către Judecătoria Ploieşti în vederea comunicării Sentinţelor penale nr. 1208/30.06.2011 şi nr. 1463/02.09.2011, MEPI emis în baza acestora şi referate întocmite de către B.E.P.
Incheiere de sedinta din 11.09.2014