M******* C*********
ReclamantC******* M*****
PârâtM******* V******
ReclamantM******* C*******
ReclamantM******* G******* M******
ReclamantCalifică cererea formulată de petentul C******* M*****, înregistrată la 20.12.2017, ca fiind o cerere de apel împotriva sentinţei civile nr.1268/01.11.2017 pronunţată în dosar nr.2923/237/2014 a Judecătoriei Gura Humorului. Scoate cererea de pe rol şi o înaintează Tribunalului Suceava pentru soluţionarea apelului. Fără cale de atac. Dată în şedinţa Camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică de la 31.01.2018.
Incheiere de sedinta secreta din 31.01.2018Respinge cererea având ca obiect „revendicare imobiliară” formulată de reclamantul M******* C********* – decedat şi continuată de moştenitorii acestuia M******* V******, M******* C*******, M******* G******* M******, IRIMESCU CARMEN INGRID şi SPÎNU NICOLETA LILIANA, în contradictoriu cu pârâtul C******* M*****. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Gura Humorului sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţa publică din 01.11.2017.
Hotarare 1268/2017 din 01.11.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 01.11.2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2017Pune în vedere apărătorului reclamanţilor să depună la dosar anexa 24 după defunctul M******* C*********; Acordă termen în vederea administrării probei testimoniale.
Incheiere de sedinta din 11.10.2017Acordă termen pentru indicarea moştenitorilor reclamantului decedat şi pentru a se depune anexa 24, după acesta. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.09.2017
Incheiere de sedinta din 13.09.2017Încuviinţează prelungirea probatoriului cu câte doi martor pentru fiecare dintre părţi;i Se ataşează, spre consultare, dosarele nr. 1765/1999 şi nr. 2732/2007 ale Judecătoriei Gura Humorului.
Incheiere de sedinta din 21.06.2017Repune cauza pe rol pentru suplimentare probatoriu. Termen: 21 iunie 2017. Se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 07.06.2017Amână pronunţarea la 07 iunie 2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 mai 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.05.2017Amână pronunţarea la 31 mai 2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 mai 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.05.2017Acordă termen pentru administrarea probelor propuse. Amână cauza la 17.05.2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 03.05.2017.
Incheiere de sedinta din 03.05.2017Pune în vedere pârâtului să depună la dosar dovada achitării diferenţă onorariu expert topo Chihaia Dalia în sumă de 1800 lei; Acordă termenul solicitat de expertul topo Chihaia Dalia pentru depunerea raportului de expertiză; Se revine cu adresă căgtre expertul topo Chihaia Dalia să întocmească şi să depună la dosar lucrarea conform obiectivelor ce i-au fost comunicate.
Incheiere de sedinta din 05.04.2017Amână cauza la 05.04. 2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 01.03.2017.
Incheiere de sedinta din 01.03.2017Amână judecarea cauzei, pentru a se reveni cu adresă la expert, pentru efectuarea lucrării solicitate. Pronunţată în şedinţa publică din 18.01.2017
Incheiere de sedinta din 18.01.2017revenire expert
Incheiere de sedinta din 23.11.2016Amână judecarea cauzei, pentru a se reveni cu adresă la expert, pentru efectuarea lucrării solicitate. Pronunţată în şedinţa publică din 26.10.2016
Incheiere de sedinta din 26.10.2016Amână judecarea cauzei, pentru a se comunica expertului desemnat obiectivele, în vedere efectuării contraexpertizei încuviinţate. Pronunţată în şedinţa publică din 21.09.2016.
Incheiere de sedinta din 21.09.2016Amână judecarea cauzei, pentru achitarea onorariului provizoriu contraexpertiză topo. Pronunţată în şedinţa publică din 07.09.2016
Incheiere de sedinta din 07.09.2016Acordă termenul solicitat de apărătorul reclamantului pentru a studia obiecţiunile la raportul de expertiză topo efectuat în cauză, urmând ca la termenul ce se va acorda să fie puse în discuţia părţilor. Amână judecarea cauzei la 7 septembrie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Iunie 2016.
Incheiere de sedinta din 22.06.2016Amână judecarea cauzei. Pronunţată în şedinţa publică din 01.06.2016.
Incheiere de sedinta din 01.06.2016Acordă termenul solicitat de apărătorii părţilor pentru a studia suplimentul la raportul de expertiză Amână judecarea cauzei la 27 aprilie 2016 pentru când părţile au termen în cunoştinţă Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Martie 2016.
Incheiere de sedinta din 30.03.2016Amână judecarea cauzei, pentru suplimentarea raportului de expertiză. Pronunţată în şedinţa publică din 03.02.2016
Incheiere de sedinta din 03.02.2016Acordă termen pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar obiecţiuni la raportul de expertiză topo întocmit în cauză de expertul topo Şlincu Marian, obiecţiuni care vor fi puse în discuţia părţilor, iar după încuviinţarea lor de către instanţă, vor fi înaintate expertului topo. Ia act că pârâtul a asigurat la termenul de astăzi, prezenţa martorilor Bleorţu Anton şi Bodai Vasile. Amână judecarea cauzei la 3 februarie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Ianuarie 2016.
Incheiere de sedinta din 13.01.2016Amână judecarea cauzei. Pronunţată în şedinţa publică din 25.11.2015.
Incheiere de sedinta din 25.11.2015Repune cauza pe rol, pentru suplimentare probatoriu Termen. 25.11.2015. Se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa publică din 11.11.2015.
Incheiere de sedinta din 11.11.2015Amână pronunţarea. Pronunţată în şedinţa publică din 04.11.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2015Amână judecarea cauzei, pentru studiul suplimentului la raportul de expertiză. Pronunţată în şedinţa publică din 28.10.2015.
Incheiere de sedinta din 28.10.2015Amână judecarea cauzei, pentru a se reveni cu adresă la expert, potrivit datelor actualizate din tabloul experţilor. Pronunţată în şedinţa publică din 16.09.2015
Incheiere de sedinta din 16.09.2015Amână judecarea cauzei. Pronunţată în şedinţa publică din 17.06.2015.
Incheiere de sedinta din 17.06.2015Amână judecarea cauzei, pentru ataşarea dosarului nr. 1765/99, 2732/2007 ale Judecătoriei Gura Humorului. Pronunţată în şedinţa publică din 20.05.2015
Incheiere de sedinta din 20.05.2015Amână judecarea cauzei, pentru a lua cunoştinţă de raportul de expertiză depus la dosar. Pronunţată în şedinţa publică din 06.05.2015
Incheiere de sedinta din 06.05.2015Amână judecarea cauzei, pentru achitarea diferenţei de onorariu expert aferent raportului de expertiză. Pronunţată în şedinţa publică din 15.04.2015
Incheiere de sedinta din 15.04.2015Amână judecarea cauzei, pentru administrarea probei cu expertiza solicitată şi încuviinţată. Pronunţată în şedinţa publică din 18.02.2015.
Incheiere de sedinta din 18.02.2015Amână judecarea cauzei, pentru administrarea probei cu înscrisuri şi a probei cu expertiză o tehnică. Pronunţată în şedinţa publică din 28.01.2015.
Incheiere de sedinta din 28.01.2015