S* M***** I************ I**** S**
Intimat ReclamantS* A***** F****** S**
Apelant PârâtRespinge apelul.
Hotarare 514/2014 din 14.10.2014Instanţa dispune amânarea cauzei în vederea citării apelantei-pârâte cu exemplarul 2 al întâmpinării şi cu menţiunea de a depune la dosar originalul chitanţei nr.7809085/15.09.2014 în sumă de 100 lei, reprezentând taxă timbru. Întrucât din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 15 dosar rezultă că intimata-reclamantă a semnat prin reprezentantul convenţional citaţia pentru termenul de judecată din 16.09.2014, în baza art.229 alin.1 Noul Cod procedură civilă, se prezumă că aceasta cunoaşte termenul ulterior de judecată aceluia pentru care i-a fost înaintată, motiv pentru care intimata-reclamantă nu va mai fi citată. Amână judecata cauzei la data de 14 octombrie 2014, termen pentru care se va cita apelanta-pârâtă cu exemplarul 2 al întâmpinării şi cu menţiunea de a depune la dosar originalul chitanţei nr.7809085/15.09.2014 în sumă de 100 lei, reprezentând taxă timbru. Pronunţată în şedinţa publică din 16 septembrie 2014. După dezbateri, instanţa constată depusă la dosar, de către apelanta-pârâtă, prin serviciul registratură, originalul chitanţei nr.7809085/15.09.2014 în sumă de 100 lei, reprezentând taxă timbru.
Incheiere de sedinta din 16.09.2014