Z*** I* I**************
InculpatV***** C*******
Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** T********
Parte civilăC****** P**************** C*** A******
Parte civilăS* E****** R****** A******** R********** S*
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 184 alin.(2), alin.(4) C.pen de la 1969, cu aplicarea art. 396 alin.(10) C.proc.pen. şi art. 5 C.pen. condamnă pe inculpata Zeru Ionela Marioara – la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii vătămare corporală din culpă. Interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit b) Cod penal de la 1969 pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (2) Cod penal de la 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen. În baza art. 81 din C.pen de la 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În baza art.82 din C.pen de la 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., stabileşte în sarcina inculpatei un termen de încercare cu durata de 2 ani şi 6 luni închisoare, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal de la 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 404 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 din C.pen din 1969, în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, sau neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare,are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În baza art. 19, art. 25, art. 86 şi art. 397 alin.(1) C.proc.pen., raportat la art. 1357 şi urm. din C.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă V***** C*******, şi în temeiul art. 397 alin.(1) şi art. 86 C.proc.pen, rap.la art. 49 alin.(1) şi art. 50 alin.(1) din Legea nr. 136/1995 obligă partea responsabilă civilmente S.C. Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., în limitele contractului de asigurare, la plata sumei de 15.246,96 lei reprezentând daune materiale şi a sumei de 10.000 euro reprezentând daune morale către partea civilă V***** C*******. În baza art. 19, art. 25, art. 86 şi art. 397 alin.(1) C.proc.pen., raportat la art. 1357 şi urm. C.civ. admite acţiunea civilă formulată de S******* C***** J******* D* U****** T********, şi în temeiul art. 397 alin.(1), art. 86 C.proc.pen rap. la art. 50 alin.(1), art. 55 alin.(1) din Legea nr. 136/1995, cu ref. la art. 313 alin.(1) din Legea nr. 95/2006 obligă partea responsabilă civilmente S.C. Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. la plata către această parte civilă a sumei de 7820,69 lei. Ia act că C****** P**************** C*** A****** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 276 ain.1 şi alin. 2 C.proc.pen. raportat la art. 26 alin.1 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr.14/2011 obligă asigurătorul S.C. Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., la plata sumei de 4000 lei reprezentând onorariu apărător ales, către partea civilă V***** C*******. În temeiul art. 274 alin.1 C.proc.pen. obligă inculpata la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei hotărârii. Pronunţată în şedinţa publică azi, 13.10.2016.
Hotarare 278/2016 din 13.10.2016În temeiul art.391 alin.(2) C.proc.pen. amână pronunţarea pentru data de 13.10.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2016În temeiul art.391 alin.1 C.proc.pen. deliberarea şi pronunţarea va avea loc în data de 29.09.2016
Incheiere de sedinta din 15.09.2016Pentru comunicare înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 23.06.2016Repune cauza pe rol pentru lămuriri.
Incheiere de sedinta din 26.05.2016Amână pronunţarea la data de 26.05.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.05.2016În temeiul art. 391 alin.1 Cod procedură penală, deliberarea şi pronunţarea se va face în data de 12.05.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.04.2016Având în vedere lipsa raportului de expertiză dispus în cauză.
Incheiere de sedinta din 31.03.2016Pentru a se revenii cu adresă către IML Timişoara.
Incheiere de sedinta din 03.03.2016Pentru introducerea în cauză a Serviciului de Ambulanţă şi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa.
Incheiere de sedinta din 04.02.2016Încuviinţează cererea de amânare pentru ca părţile să studieze raportul de expetiză depus la dosarul cauzei.
Incheiere de sedinta din 10.12.2015Pentru efectuarea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 29.10.2015Pentru efectuarea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 17.09.2015Pentru efectuarea raportului de expertiză medico-legală.
Incheiere de sedinta din 11.06.2015Administrare probe.
Incheiere de sedinta din 30.04.2015Pentru efectuarea unei adrese.
Incheiere de sedinta din 05.03.2015Administrare probe.
Incheiere de sedinta din 22.01.2015Pentru introducerea în cauză a asigurătorului şi efectuare adrese.
Incheiere de sedinta din 27.11.2014În baza art. 342 rap la art 35 şi art. 41 C.pr.pen, constată că Judecătoria Reşiţa este competentă să soluţioneze cauza. În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 401/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş - Severin privind pe inculpata B I M, trimisă în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin. 3 C. pen., a administrării probelor, precum şi actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata B I M, şi fixează termen de judecată la data de 27.11.2014. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 22.10.2014.
Incheiere camera preliminara din 22.10.2014