B**** A*****
ReclamantI************ D* P****** J******* D********
PârâtRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul B**** A*****, domiciliat în com.Vulcana Pandele, str. Principală, nr.5, judeţul Dâmboviţa, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, cu sediul în Târgovişte, B-dul Carol I, nr.64, judeţ Dâmboviţa, împotriva procesului verbal de contravenţie seria PA nr.1344730/28.05.2014, emis de către intimat, prin care s-a stabilit în sarcina petentului o amendă contravenţională în sumă totală de 1500 lei. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 15.12.2014.
Hotarare 1326/2014 din 15.12.2014Se citează martora Nica Constantina propusă de petent şi se emite mandat de aducere pe numele acesteia. Se revine cu adresă către MDI TV pentru a ne înainta înregistrarea din data de 25.05.2014, realizată cu prilejul alegerilor Parlamentului European, în com.Vulcana Pandele, judeţul Dâmboviţa, la SC Olca SRL, cu menţiunea că în caz contrar se va aplica amendă judiciară Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 15.12.2014, în vederea administrării probatoriului Pronunţată în şedinţa publică, azi, 10.11.2014.
Incheiere de sedinta din 10.11.2014Se citează martorul Nica Constantin propus de petent, la adresa indicată în vederea audierii. Se emite adresă către MDI TV pentru a ne înainta înregistrarea din data de 25.05.2014, realizată cu prilejul alegerilor Parlamentului European, în com.Vulcana Pandele, judeţul Dâmboviţa, la SC Olca SRL. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 10.11.2014, în vederea administrării probatoriului Pronunţată în şedinţa publică, azi, 13.10.2014.
Incheiere de sedinta din 13.10.2014