R**** G***************
ContestatorR**** D*****
ContestatorB******* S* P*** S******** B*******
IntimatB******* S*
IntimatC****** M****** I********* R**** G******* P*** R****** R**** G****** O*******
IntervenientAdmite în parte contestaţia la executare formulată de contestatorii RGO, RD, în contradictoriu cu intimatul B SA, având ca obiect contestaţie la executare. Anulează parţial încheierea civilă de încuviinţare a executării silite nr. 6674/2014, pronunţată de judecătoria Bistriţa în dosarul civil 8372/190/2014, în sensul că o menţine doar în ce priveşte încuviinţarea executării silite a debitorilor Cabinet Medical Individual RGO, RGO, RD de către SCPEJ SRM SI SO, în dosarul de executare nr.552/2014, în ce priveşte creditorul SC B SA, pentru suma rezultata din titlul executoriu reprezentat de contract de credit nr.BL38259/25.09.2008, modificat şi completat prin actul adiţional nr.1/25.07.2012, actul adiţional nr.2/23.10.2009, actul adiţional nr.3/20.11.2009 şi actul adiţional nr.4/25.07.2012, până la concurenţa creanţei rezultate din titlul executoriu, de 126 684,1 lei, în oricare dintre modalităţile de executare silită prevăzute de lege. Anulează parţial actele de executare efectuate de SCPEJ SRM SI SO, în dosarul de executare nr.552/2014, în sensul că le va menţine doar pentru executarea silită a creanţei de 126 684,1 lei. Admite în parte cererea contestatorilor de acordare a cheltuielilor de judecată, obligă intimata la plata către contestatori a sumei de 48 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând cotă parte din onorariul expertului judiciar contabil, suportat de contestatori. Executorie. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la judecătoria Bistriţa. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.04.2016.
Hotarare 1821/2016 din 22.04.2016A.P. LA 22.04.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.04.2016revenire cu adresă
Incheiere de sedinta din 25.02.2016luare cunoştinţă raport de expertiză; depunere precizări de către intimată;
Incheiere de sedinta din 28.01.2016REVENIRE ADRESĂ EXPERT PENTRU A COMPLETA RAPORTUL DE EXPERTIZĂ
Incheiere de sedinta din 10.12.2015revenire adresă expert pentru lămuriri; citare părţi pentru a depune anexele la Actul adiţional nr. 4; citare intimat pentru lămurire mod de calcul sumă cerută a fi executată silit;
Incheiere de sedinta din 15.10.2015Comunicare expertiză la intimate; comunicare cerere de intervenţie la contestatori şi intimate; citare intervenient pt. achitare taxă judiciară de timbru şi cauţiune;
Incheiere de sedinta din 17.09.2015revenire adresă expert pentru a efectua expertiza contabilă
Incheiere de sedinta din 28.05.2015încuviinţat onorariu provizoriu 1.800 aferent expertizei contabile; achitare onorariu provizoriu de către contestatori; după depunerea dovezii adresă expert şi BLE
Incheiere de sedinta din 05.03.2015ordonă efectuare expertiză contabilă; numit expert contabil IE; adresă expert pentru comunicare durată şi cost estimativ al lucrării
Incheiere de sedinta din 05.02.2015Respinge cererea petenţilor R.G.O. şi R.D., având ca obiect suspendarea executării silite din dosarul execuţional 552/2014 instrumentat de SCPEJ S.R.M. şi S.O.. Cu drept de apel separat în 5 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.11.2014.
Incheiere de sedinta din 25.11.2014CITARE PĂRŢI
Incheiere de sedinta din 11.11.2014stabilit cauţiune
Incheiere de sedinta din 21.10.2014