C***** M******* M*****
InculpatG******** D*****
Parte vătămatăG******** F*****
Parte vătămatăS******** D* A******** J******* V*****
Parte civilăS******* M******** D* U****** E**** B******* B*****
Parte civilăI. În baza art. 396 alin. 1-6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen, având în vedere şi prevederile art. 158al.2 Cod penal încetează procesul penal faţă inculpatul C***** M******* M*****, pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu prev. de art. 224al.2 Cod penal şi loviri sau alte violenţe prev. de art. 193al.2)Cod penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată G******** F*****. II.Condamnă pe inculpatul C***** M******* M*****, la pedeapsa de 3(trei) ani şi 4(patru) luni închisoare şi 3(trei) ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a-dreptul de a fi ales în autorităţile publice şi în alte funcţii publice), b-dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), h-dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), k-dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public) şi n-constând în dreptul de a comunica cu persoana vătămătă G******** D***** şi cu numita G******** F***** si de a se apropia de acestea) Cod penal pentru săvârşirea infracţiuni de tentativă la omor prev. de art. 32 rap. la art. 188 Cod penal, cu aplic. art. 396 al.10 )Cpp. Interzice inculpatului C***** M******* M*****, ca şi pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a-dreptul de a fi ales în autorităţile publice şi în alte fincţii publice), b-dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), h-dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), k-dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public) şi n -constând în dreptul de a comunica cu persoana vătămătă G******** D***** şi cu numita G******** F***** si de a se apropia de acestea Cod penal. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 raportat la art. 4, 5 şi 9 din Legea nr. 76/2008, dispune, după rămânerea definitivă a hotărârii, prelevarea de probe biologice de la inculpatul Ciulin Maian Marinică în vederea introducerii profilurilor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, urmând ca, în baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic. În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului Ciulin Marinică -Marian luată prin încheierea nr. 46/DLF pronunţată la data de 26 mai 20154 de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vaslui. În baza art. 404 alin. (4) lit.a) C. proc. pen. rap. la art. 72al.1 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 mai 2015 la zi. În baza art. 112 alin. 1 lit. b) Cod penal , confiscă de la inculpatul C***** M******* M***** o secure, depusă în camera de corpuri delicte a Tribunalului Vaslui, înregistrat în registrul de corpuri delicte al Tribaunlului Vaslui la poziţia nr. 58/2015. Dispune conservarea celor 3(trei) plicuri conţinând probe biologice. III.În temeiul prevederilor art. 397al.1 Cod procedură penală rap. la art. 22Cod procedură penală ia act de faptul că părţile civile G******** D***** şi G******** F***** au renunţat la pretenţiile civile formulate în cadrul procesului penal. Constată faptul că inculpatul C***** M******* M***** a achitat suma de 1.000 lei către către partea civilă Spitalul Municipal de Urgenţă”Elena Beldiman” Bârlad, reprezentând o parte din suma totală de 3749, 98 lei, cu care unitatea spitalicească s-a constituit parte civilă, constând în cheltuielile efectuate cu tratamentul medical al persoanei vătămate Grădinaru Didina. În baza art. 19 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin. 1 Cod de procedură penală coroborat cu art. 1349 alin. 1 şi 2, art. 1357 şi urm. din Codul civil, admite, în parte, acţiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Municipal de Urgenţă”Elena Beldiman”, cu sediul în Bârlad , str.Republicii, nr. 300, jud. Vaslui, şi, în consecinţă, obligă inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 2749,98 lei , constând în cheltuielile efectuate cu tratamentul medical al persoanei vătămate G******** D*****. În baza art. 19 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin. 1 Cod de procedură penală coroborat cu art. 1349 alin. 1 şi 2, art. 1357 şi urm. din Codul civil, admite, în parte, acţiunea civilă formulată de către partea civilă S******** D* A******** J******* V*****, cu sediul în Vaslui, str. Tipografiei, nr.1, jud. Vaslui, în contradictoriu cu inculpatul C***** M******* M***** şi, în consecinţă, obligă inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 244,2 lei , constând în cheltuielile efectuate cu tratamentul medical al persoanei vătămate G******** D***** În temeiul prevederilor art.397al.1 Cpp rap. 25al.5 Cpp lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de către partea civilă Spitalul Municipal de Urgenţă”Elena Beldiman” Bârlad, ”, cu sediul în Bârlad , str.Republicii, nr. 300, jud. Vaslui, în contradictoriu cu inculpatul C***** M******* M*****, având drept obiect obligarea inculpatului la plata sumei de 1129,13 lei, constând în cheltuielile efectuate cu tratamentul medical al persoanei vătămate G******** F*****. În temeiul prevederilor art.397al.1Cpp rap.art.25al.5 Cpp lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de către partea civilă S******** D* A******** J******* V*****, cu sediul în Vaslui, str. Tipografiei, nr.1, jud. Vaslui, în contradictoriu cu inculpatul C***** M******* M*****, având drept obiect obligarea inculpatului la plata sumei de 244,2 lei, constând în cheltuielile efectuate cu transportul medical al persoanei vătămate G******** F*****. În baza art. 272 şi art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul C***** M******* M***** la plata către stat a sumei de 2.163 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. În temeiul prevederilor art. 275al.1pct.2lit.b)Cpp obligă persoana vătămată G******** D***** la plata către stat a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică,azi, 20 noiembrie 2015.
Hotarare 214/2015 din 20.11.2015Stabileste pronuntarea la data de 20.11.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2015Cauză amânată la solicitarea apărătorului inculpatului în vederea achitării unei părţi din despăgubirile solicitate de S******* M******** D* U****** E**** B******* B***** şi Serviciul Dde Ambulanţă Judeţean Vaslui.
Incheiere de sedinta din 04.11.2015Cauză amânată pentru acordarea unui termen de arhivă, pentru solicitarea cazierului judiciar al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 07.10.2015Dispune îndreptarea erorii materiale.
Incheiere indreptare eroare materiala din 06.10.2015În conformitate cu disp. art. 353 alin. 10 Cod procedură penală preschimbă termenul de judecată la 25.09.2015 cu privire la legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive.
Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpatul C.M.M, pe care o menţine.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 25.09.2015Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului pe care o menţine. Respinge cererea formulată de inculpat, prin apărător, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai uşoară.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 02.09.2015I. În baza art. 348 alin. 2) Cod procedură penală raportat la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, luată prin Încheierea nr. 46/DLF din 26.05.2015 a Tribunalului Vaslui, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 15/UP din 26.05.2015, împotriva inculpatului CIULIN MARINICĂ-MARIAN,trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor prev. de art. 32 rap. la art. 188 Noul Cod penal, violare de domiciliu prev. de art. 224 al.2) Cod procedură penală şi loviri sau alte violenţe prev. de art. 193 al.2 Cod penal, toate cu aplicarea art.38 al.1) Cod penal, pe care o menţine. Respinge ca nefondată cererea de repunere în termenul de depunere a cererilor ?i excep?iilor în procedura de cameră preliminară formulată de inculpat, prin apărătorul ales. În temeiul disp.art. 242 Cod procedură penală, respinge ca nefondată cererea formulată de inculpat, prin apărător, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar. II. În temeiul art. 342 Cod procedură penală cu referire la art. 36 alin. 1 lit. a, art. 41 Cod procedură penală, constată competenţa materială şi teritorială a Tribunalului Vaslui în soluţionarea prezentei cauze. În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 501/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, emis la 16.06.2015, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul CIULIN MARINICĂ-MARIAN, CNP *********2327, fiul lui Constantin şi Maria, născut la data de 04.10.1981, în com. Iana, jud. Vaslui cu domiciliul în sat Ghergheşti, com. Ghergheşti, jud. Vaslui, fără forme legale în sat Ruşi, com. Puieşti, jud. Vaslui la fam. Ouatu Nicoleta, cetăţenia: română, starea civilă: necăsătorit(concubinaj), studii 4 clase, fără obligaţii militare, ocupaţie agricultor, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor prev. de art. 32 rap. la art. 188 Noul Cod penal, violare de domiciliu prev. de art. 224 al.2) Cod procedură penală şi loviri sau alte violenţe prev. de art. 193 al.2 Cod penal, toate cu aplicarea art.38 al.1) Cod penal. Dispune începerea judecăţii privind pe inculpatul C***** M******* M*****. Termenul de judecată va fi stabilit după rămânerea definitivă a prezentei încheieri, termen pentru care, în conformitate cu art. 353 Cod procedură penală cu referire la art. 257 si următoarele Cod procedură penală cu referire la art. 259 alin. 1 Cod procedură penală si art. 361 alin. 2 Cod procedură penală, se vor cita inculpatul, părţile civile si se va încunoştinţa apărătorul ales. Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare în ceea ce prive?te măsura preventivă. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare în ceea ce prive?te solu?ia de începere a judecă?ii. Solu?ionată ?i pronunţată în Camera de Consiliu, azi, 11 august 2015, orele 13,00.
Incheiere camera preliminara din 11.08.2015În baza art. 348 alin. 2) Cod procedură penală raportat la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, luată prin Încheierea nr. 46/DLF din 26.05.2015 a Tribunalului Vaslui, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 15/UP din 26.05.2015, împotriva inculpatului CIULIN MARINICĂ-MARIAN, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor prev. de art. 32 rap. la art. 188 Noul Cod penal, violare de domiciliu prev. de art. 224al.2)Cod procedură penală şi loviri sau alte violenţe prev. de art. 193al.2 Cod penal, toate cu aplicarea art.38al.1) Cod penal, pe care o menţine, măsura urmând a fi verificată în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. 6 Cod de procedură penală. Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpat. În temeiul dis part. 242 Cod procedură penală respinge cererea formulată de inculpat, prin apărător privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai uşoară. Constată că inculpatul are apărător ales. Se va face adresă şi se va comunica măsura dispusă la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Vaslui. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Soluţionată şi pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 15 iulie 2015, ora 11.15. Judecător de cameră preliminară,
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 15.07.2015Dispune îndreptarea erorii materiale
Incheiere indreptare eroare materiala din 22.06.2015În baza art. 348 alin. 2 din Cod procedură penală raportat la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, luată prin Încheierea nr. 46/DLF din 26.05.2015 a Tribunalului Vaslui, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 15/UP din 26.05.2015, împotriva inculpatului CIULIN MARINICĂ-MARIAN, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prev. de art. 32 rap. la art. 188 Noul Cod penal, pe care o menţine, măsura urmând a fi verificată în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. 6 Cod de procedură penală. Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpat, prin apărător în temeiul disp. art. 207 alin. 5 Cod procedură penală. În temeiul dis part. 242 Cod procedură penală respinge cererea formulată de inculpat, prin apărător privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai uşoară. Constată că inculpatul are apărător ales. În temeiul disp. art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care 25% din onorariul apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Se va face adresă şi se va comunica măsura dispusă la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Vaslui. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Soluţionată şi pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 19 iunie 2015, ora 11:30.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 19.06.2015