S*** A***** P*** S** P*** A*** P***** G***** V*****
PetentI*********************** T********* N***
IntimatAdmite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petenta SC Adenis Pard SRL, intimat fiind Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R. şi în consecinţă: Anulează în parte, procesul verbal de contravenţie seria ISCTR nr. 5105801 întocmit de intimat la 13.01.2015, în sensul că înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale de 3.000 lei, cu sancţiunea avertisment. Atrage atenţia petentei asupra pericolul social al faptei săvârşite cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Vatra Dornei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 noiembrie 2015.
Hotarare 919/2015 din 12.11.2015În baza art. 132 alin. 1 cod proc. civ. declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuţi. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică de la 30 aprilie 2015.
Hotarare 413/2015 din 30.04.2015