V******* C******
InculpatA***** S***** I****
Parte civilăS******** J******* D* A******** B*******
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. 2 Cpp raportat la 396 alin. 10 Cpp condamnă inculpatul V.C., pentru săvâr?irea infrac?iunii de lovire sau alte violen?e, prev. de art. 193 alin.2 C.pen. la o pedeapsă de 4 (patru) luni închisoare. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an, executabilă în condiţiile art. 68 Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza disp. art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b C. pen., impune inculpatului V.C. să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Corlăteni sau Primăriei Dimăcheni, jud. Botoşani, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului V.C. asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. Obligă inculpatul V.C. să plătească părţii civile A.S.I. suma de 1.000 lei daune morale, suma de 1.500 lei daune materiale şi suma de 1.500 lei cheltuieli judiciare. Obligă inculpatul V.C. să plătească părţii civile S******** J******* D* A******** B******* suma de 300,90 lei despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea transportului şi asistenţei medicale acordate în data de 06.12.2014, persoanei vătămate A.S.I. Constată că în prezenta cauză cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat este de 300 lei, din care inculpatul V.C. a achitat suma de 220 lei potrivit chitanţei seria TS117 nr. 10000032262 din 02.10.2015, şi mai obligă inculpatul să plătească statului suma de 80 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 februarie 2016.
Hotarare 167/2016 din 23.02.2016Stabileşte data pronunţării hotărârii la 23 februarie 2016. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.02.2016Având în vedere că în cauză s-a solicitat proba cu martori, în vederea audierii, Văzând că este necesar a se introduce în cauză Serviciul Judeţean de Ambulanţă Botoşani în calitate de parte civilă,
Incheiere de sedinta din 05.01.2016Amână cauza la cererea inculpatului pentru a-şi angaja apărător.
Incheiere de sedinta din 10.11.2015În temeiul art. 35 Cpp raportat la art. 41 alin. 1 lit) a Cpp, constată că Judecătoria Dorohoi este deplin competentă material ?i teritorial să judeca cauza ce face obiectul dosarului nr. 3185/222/2015. În baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1866/P/2014 din 19.08.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi prin care a fost trimis în judecată inculpatul V******* C******, pentru infrac?iunea de lovire sau alte violen?e, prev. de art. 193 alin.2 C.pen. În temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală ?i dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul V******* C******. Stabile?te termen în ?edin?ă publică la data de 10 noiembrie 2015, ora 08,30. În temeiul art. 353 alin. 1 teza II Cpp dispune citarea inculpatului ?i a celorlalte păr?i pentru termenul din data de 10 noiembrie 2015, ora 08,30 . Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 08 octombrie 2015.
Incheiere camera preliminara din 08.10.2015