M********* L***** P*** V*********
ReclamantN**** I*******
PârâtHotărăşte: Admite în parte cererea formulată de reclamantul Municipiul Lupeni, reprezentat legal prin Primar Cornel Resmeriţă, în contradictoriu cu pârâtul N**** I*******. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de suma de 130,50 lei reprezentând redevenţă pentru perioada semestrul I şi parţial semestrul al II-lea 2012 şi semestrul I 2013-semestrul I 2015. Respinge în rest cererea. Cu drept numai de apel în 30 de zile de la comunicare, în cazul exercitării acestei căi de atac cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Petroşani Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.09.2015. Preşedinte,
Hotarare 2445/2015 din 21.09.2015DISPUNE : Amână pronunţarea cauzei la data de 21.09.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.09.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2015DISPUNE: Repune cauza pe rol, acordând termen la data de 14.09.2015. Dispune citarea părţilor la data de 14.09.2015, cu menţiunea pentru reclamantă ca până la următorul termen de judecată să depună în original dovada calităţii de moştenitor a pârâtului N**** I******* cu privire la defuncţii Nicoi Jana şi N**** I*******. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 29.06.2015.
Incheiere de sedinta din 29.06.2015DISPUNE : Amână pronunţarea cauzei la data de 29.06.2015. Pronunţată în şedinţă publică,azi,22.06.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2015