C****** G*******
ReclamantP*** S*****
PârâtP*** R*****
PârâtB**** L*****
PârâtB**** V*****
PârâtAdmite acţiunea civilă, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul C****** G******* în contradictoriu cu pârâţii Piha Stere, P*** R*****, B**** L*****, B**** V*****, Zaharia Georgiana, Boboc George, Bogdan Nicoleta, Diloreanu Petre, Diloreanu Florentina, Chirciu Mariu şi UAT Comuna Fundata, prin primar. Constată că imobilul înscris în CF nr. 100588 Fundata, nr. cad. 100588, în suprafa?ă tabulară de 2993 mp, are în realitate o suprafaţă tabulară de 5095 mp. Dispune rectificarea suprafeţei imobilului mai sus identificat de la suprafaţa de 2993 mp la suprafaţa reală totală de 5095 mp, astfel cum rezultă Raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie întocmit de expert Drăghici Cătălin, avizat de OCPI prin procesul-verbal de recepţie nr. 2768/12.09.2017, raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Zărneşti. Pronunţată la data de 22.03.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 257/2019 din 22.03.2019amână pronunţarea la data de 22.03.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.03.2019amână pronunţarea la data de 08.03.2019
Incheiere de sedinta din 22.02.2019amână pronunţarea la data de 22.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.02.2019probe
Incheiere de sedinta din 28.11.2018probe
Incheiere de sedinta din 07.09.2018probe
Incheiere de sedinta din 23.05.2018Şedinţa de astăzi este prezidată de completul de permanenţă, având în vedere lipsa judecătorului titular al completului C 10, justificată de motive medicale obiective. Având în vedere că aceste împrejurări au fost aduse la cunoştinţa completului de permanenţă pe parcursul zilei de ieri, 27.03.2018 şi că nu a existat suficient timp în vederea studierii şedinţei din data de astăzi, cauza se va amâna pentru considerentele expuse anterior.
Incheiere de sedinta din 28.03.2018probe
Incheiere de sedinta din 28.02.2018pt. ca reclam. să dep. la dosar proces verbal de vecinătate.
Incheiere de sedinta din 31.01.2018rev. cu adresă expert
Incheiere de sedinta din 06.12.2017avizare completare raport
Incheiere de sedinta din 25.10.2017adr. OCPI Braşov, avizare raport
Incheiere de sedinta din 13.09.2017revine cu adresă la expert
Incheiere de sedinta din 21.06.2017avizare raport
Incheiere de sedinta din 24.05.2017avizare raport
Incheiere de sedinta din 05.04.2017studiu raport
Incheiere de sedinta din 22.02.2017lipsă rap.exp.
Incheiere de sedinta din 14.12.2016lipsă rap.exp.
Incheiere de sedinta din 19.10.2016lipsă rap.exp.
Incheiere de sedinta din 07.09.2016pt.întocmirea rap.de exp.
Incheiere de sedinta din 24.05.2016pt ca UAT Fundata să depună răspunsul la interogatoriu;
Incheiere de sedinta din 26.04.2016probe
Incheiere de sedinta din 22.03.2016probe
Incheiere de sedinta din 23.02.2016probe
Incheiere de sedinta din 12.01.2016probe
Incheiere de sedinta din 24.11.2015probe
Incheiere de sedinta din 13.10.2015probe
Incheiere de sedinta din 08.09.2015