C***** P****
ReclamantC****** I***
PârâtC***** P******* D* S** M**** P*** P*****
PârâtSC 2227/18.11.2016 Respinge acţiunea formulată de reclamantul C***** P****, în contradictoriu cu pârâtul C****** I***. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Vişeu de Sus. Pronunţată la data de 18 noiembrie 2016 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2227/2016 din 18.11.2016amână pronunţarea la 18.11.2016 Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2016Admite cererea de amânare formulată de reprezentantul pârâtului şi amână judecarea cauzei la data de 10 noiembrie 2016, termen dat în cunoştinţă părţilor. Pune în vedere reprezentantului reclamantului să prezinte la următorul termen, fără citaţie, pe martorul Drozd Ioan- sub sancţiunea decăderii din probă, sau să prezinte dovada că acest martor nu poate fi prezentat pentru a se putea pune în discuţie cererea de înlocuire a martorului formulată la acest termen. Se vor cita martorii propuşi de pârât: Miculaiciuc Dumitru şi Derecchei Alexa, cu mandat de aducere. Se va pune în vedere ca martorii să fie însoţiţi de agenţii de poliţie la următorul termen. Prorogă discuţia cu privire la utilitatea efectuării unei expertize, respectiv a solicitării de informaţii de la APIA , cu privire la subvenţiile ce puteau fi obţinute pentru anul 2015 pentru terenul ce face obiectul acţiunii.
Incheiere de sedinta din 29.09.2016Amână judecarea cauzei la data de 29 septembrie 2016, termen dat în cunoştinţă părţilor. Pune în vedere reprezentantului reclamantului să prezinte la următorul termen, fără citaţie, pe martorul Drozd Ioan- sub sancţiunea decăderii din probă. Se vor cita martorii propuşi de pârât: Miculaiciuc Dumitru şi Derecchei Alexa, cu mandat de aducere. Se va reveni cu adresă către Primăria Poienile de sub Munte cu solicitarea de a comunica instanţei dacă terenul din locul numit Groapa Sârbească, a fost închiriat ,sau nu , reclamantului ,în anul 2014 şi dacă acest contract s-a menţinut şi pentru în anul 2015. Prorogă discuţia cu privire la utilitatea efectuării unei expertize, respectiv a solicitării de informaţii de la APIA , cu privire la subvenţiile ce puteau fi obţinute pentru anul 2015 pentru terenul ce face obiectul acţiunii.
Incheiere de sedinta din 23.06.2016Admite cererea de amânare formulată de reprezentantul pârâtului şi amână judecarea cauzei la data de 23 iunie 2016, termen dat în cunoştinţă părţilor. Pentru administrarea interogatoriului pârâtului C****** I*** , acesta va fi citat cu menţiunea „personal la interogator”. Pune în vedere reprezentantului reclamantului să prezinte la următorul termen, fără citaţie, pe martora Botiz Bianca Maria se va cita martorul Drozd Ioan. Se vor cita martorii propuşi de pârât: Miculaiciuc Dumitru şi Derecchei Alexa. Prorogă discuţia cu privire la utilitatea efectuării unei expertize, respectiv a solicitării de informaţii de la APIA , cu privire la subvenţiile ce puteau fi obţinute pentru anul 2015 pentru terenul ce face obiectul acţiunii. Pune în vedere repr. pârâtului să depună înscrisuri privitoare la situaţia terenului din locul numit Groapa Sârbească, dacă acesta a fost închiriat ,sau nu , reclamantului ,în anul 2014 şi dacă acest contract subzistă şi în anul 2015- acesta angajându-se să facă aceste demersuri.
Incheiere de sedinta din 26.05.2016Ia act de precizarea petitului 1 al acţiunii în sensul solicitării constatării faptului că pârâtul a păşunat în anul 2015 terenul de natură păşune situat în Comuna Poienile de sub Munte,locul numit Groapa Sârbească , în suprafaţă de 102 ha. Ia act de precizarea petitului 2 al acţiunii în sensul că se solicită obligarea pârâtului C****** I*** la plata pagubelor în cuantum de 10000 lei ,în baza răspunderii delictuale. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C***** P******* D* S** M**** P*** P***** ,cu consecinţa respingerii acţiunii faţă de aceasta . Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C****** I***, invocate de acest pârât. Respinge excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei interesului reclamantului C***** P**** , invocate de pârâţi . Respinge excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârâtul C****** I***. Ia act de precizarea acţiunii , ca fiind una de răspunderea civilă delictuală . Amână judecarea cauzei la data de 26 mai 2016, termen dat în cunoştinţă părţilor. Încuviinţează în favoarea părţilor proba cu înscrisurile aflate la dosar. Încuviinţează în favoarea părţilor proba testimonială. Se vor cita martorii propuşi de reclamant: Botiz Bianca şi Drozd Ioan. Pârâtul Cucicea Petru va indica numele şi adresele a doi martori, depunând o notă scrisă în termen de 5 zile pentru a putea fi realizată procedura de citare a martorilor. Încuviinţează proba cu interogatoriul pârâtului C****** I***,sens în care pune în vedere reprezentantului acestuia să aducă la cunoştinţă pârâtului obligaţia de a se prezenta în instanţă pentru administrarea acestei probe. Prorogă discuţia cu privire la utilitatea efectuării unei expertize, respectiv a solicitării de informaţii de la APIA , cu privire la subvenţiile ce puteau fi obţinute pentru anul 2015 pentru terenul ce face obiectul acţiunii. Nu se va mai reveni cu adresă către pârâta C***** P******* D* S** M**** P*** P***** cu solicitarea informaţiilor referitoare la terenul din locul numit Groapa Sârbească, dacă acesta a fost închiriat reclamantului în anul 2014 şi dacă acest contract subzistă şi în anul 2015. Pune în vedere repr. pârâtului să depună aceste date.
Incheiere de sedinta din 14.04.2016Respinge excepţia privind încălcarea principiilor de drept având ca obiect dreptul la apărare , egalitate de arme, dreptul la un proces achitabil , contradictorialitate şi oralitatea procesului civil , respectiv excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, invocate de pârâtul C****** I***, Amână judecarea cauzei la data de 14 aprilie 2016, termen dat în cunoştinţă părţilor. Prorogă discuţia cu privire la celelalte excepţii invocate de pârâtul C****** I*** : excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a interesului reclamantului, a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C****** I***, a prematurităţii acţiunii respectiv precizarea acţiunii cu privire la petitul 1. Prorogă discuţia cu privire la probe, după soluţionarea excepţiilor. Se va reveni cu adresă către pârâta C***** P******* D* S** M**** P*** P***** cu solicitarea de a –şi preciza punctul de vedere referitor la terenul din locul numit Groapa Sârbească, dacă acesta a fost închiriat reclamantului în anul 2014 şi dacă acest contract subzistă şi în anul 2015.
Incheiere de sedinta din 10.03.2016Amână judecarea cauzei la data de 10 martie 2016, termen dat în cunoştinţă părţilor. Se va pune în discuţia părţilor excepţiile invocate de pârâţii C****** I*** şi C***** P******* D* S** M**** P*** P***** . Prorogă discuţia cu privire la probe, după soluţionarea excepţiilor. Se va reveni cu adresă către pârâta C***** P******* D* S** M**** P*** P***** cu solicitarea de a –şi preciza punctul de vedere referitor la terenul din locul numit Groapa Sârbească, dacă acesta a fost închiriat reclamantului în anul 2014 şi dacă acest contract subzistă şi în anul 2015.
Incheiere de sedinta din 28.01.2016Admite cererile de amânare formulate de reprezentantul reclamanţilor, respectiv de reprezentantul pârâţilor şi amână judecarea cauzei la data de 28 ianuarie 2016, termen dat în cunoştinţă părţilor. Se va pune în discuţia părţilor excepţiile invocate de pârâţii C****** I*** şi C***** P******* D* S** M**** P*** P***** . Prorogă discuţia cu privire la probe, după soluţionarea excepţiilor. Se va reveni cu adresă către pârâta C***** P******* D* S** M**** P*** P***** cu solicitarea de a –şi preciza punctul de vedere referitor la terenul din locul numit Groapa Sârbească, dacă acesta a fost închiriat reclamantului în anul 2014 şi dacă acest contract subzistă şi în anul 2015.
Incheiere de sedinta din 26.11.2015Amână judecarea cauzei la data de 26 noiembrie 2015, termen dat în cunoştinţă părţilor. Se va pune în discuţia părţilor excepţiile invocate de pârâţii C****** I*** şi C***** P******* D* S** M**** P*** P***** , Prorogă discuţia cu privire la probe, după soluţionarea excepţiilor.
Incheiere de sedinta din 01.10.2015Admite cererea de amânare formulată de pârât şi amână judecarea cauzei la data de 1 octombrie 2015, termen dat în cunoştinţă părţilor potrivit prev. art. 229 NCPC. Încuviinţează în favoarea reclamantului proba cu înscrisurile de la dosar, proba testimonială cu audierea martorilor Botiz Ioan , Luciu Ioan, Botiz Bianca Maria şi Drozd Ioan care vor fi citaţi pentru următorul termen. Încuviinţează proba solicitată de reclamant de a se solicita informaţii Postului de Poliţie Poienile de sub Munte cu privire la eventualele cercetări efectuate cu privire la fapta pârâtului , aceea de a produce daune reclamantului prin folosirea terenului – se va emite adresă. Se va emite adresă către pârâta C***** P******* D* S** M**** P*** P***** cu solicitarea de a –şi preciza punctul de vedere referitor la terenul din locul numit Groapa Sârbească, dacă acesta a fost închiriat reclamantului în anul 2014 şi dacă acest contract subzistă şi în anul 2015. Prorogă discuţia cu privire la celelalte probe propuse de reclamant pentru următorul termen. Reprezentantul reclamantului av. Pop Ilie va depune la dosar împuternicire avocaţială de reprezentare.
Incheiere de sedinta din 25.06.2015