P******** P* T***
InculpatS*** P* L******
InculpatM********* F********* P****** - A***
Parte vătămatăRespinge cererile de achitare conform art.16 lit.a sau 16 lit.b Cod procedură penală, formulate de inculpaţi, prin apărător ales. Face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art.5 noul Cod penal. În baza art.20 al.1 Cod penal 1968 raportat la art.8 al.1 şi 3 din Legea 241/2005 condamnă pe inculpatul PETROESCU TITI la 1 an şi 6 luni închisoare. Face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art.5 noul Cod penal. În baza art.26 Cod penal 1968 raportat la art.20 al.1 Cod penal 1968 raportat la art.8 al.1 şi 3 din Legea 241/2005 condamnă pe inculpata RĂDUCANU (fostă Sima) LILIANA, la 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art.71 Cod penal 1968 interzice inculpaţilor, exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal 1968. În baza art.81-82 Cod penal 1968 şi art.71 al.5 Cod penal 1968 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor principale şi a celor accesorii pe o durată de 3 ani şi 6 luni ce constituie termen de încercare. Atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art.83-84 Cod penal 1968 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Respinge cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice – ANAF. Dispune desfiinţarea parţială a decontului de TVA aferent lunii februarie 2007 (TVA deductibilă de 90.828 lei), însoţit de declaraţia din 24.03.2007. Dispune restituirea către inculpatul Petroescu Titi a sumei de 90.828 lei pusă la dispoziţia Tribunalului Călăraşi, conform recipisei de consemnare nr.3989630/1/29.04.2015 seria TA nr.2890365 emisă de CEC Bank Sucursala municipiului Bucureşti – Agenţia Victoria. Obligă pe fiecare dintre inculpaţi la câte 3000 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 octombrie 2015.
Hotarare 157/2015 din 15.10.2015amână prounţarea la data de 15 octombrie 2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.10.2015la cererea SCA Pangratie si Asociaţii amână cauuza la data de 8 octombrie 2015.
Incheiere de sedinta din 17.09.2015pentru citarea martorului Sâmbeteanu Iulian, acordă termen la data de 17 septembrie 2015, ora 11.
Incheiere de sedinta din 20.08.2015PenTru a se solciita ANAF să comunice dacă se constitUie parte civilĂ
Incheiere de sedinta din 02.07.2015Respinge cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii Petroescu Titi şi Sima Liliana, prin apărătorul lor. În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.676/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, privind pe inculpaţii: PETROESCU TITI -trimis în judecată pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art.20 al.1 Cod penal din anul 1968 raportat la art.8 al.1 şi 3 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.5 al.1 noul Cod penal şi SIMA LILIANA - trimisă în judecată pentru săvârşirea complicităţii la tentativa infracţiunii de evaziune fiscală, prev.de art.26 Cod penal din anul 1968 comb. cu art.20 al.1 Cod penal din anul 1968 raportat la art.8 al.1 şi 3 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.5 al.1 noul Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii Petroescu Titi şi Sima Liliana. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare pentru procuror şi inculpaţi. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 28 mai 2015.
Incheiere camera preliminara din 28.05.2015