R*** V*******
ReclamantG**** M****
PârâtG******* J**
PârâtG**** A******
PârâtAdmite acţiunea. Dispune sistarea stării de indiviziune existente între părţi cu privire la averea succesorală rămasă în urma defuncţilor Gîrbă Gh. Gheorghe, decedat la data de 18.01.2002, şi Gîrbă Rada, decedată la data de 10.11.2006, ambii cu ultimul domiciliu în sat Căldărăşti, or. Pogoanele, judeţul Buzău, respectiv, imobilul situat pe raza satului Căldărăşti, or. Pogoanele, judeţul Buzău, compus din casă de locuit şi anexe gospodăreşti, şi suprafaţa 44.000 mp teren, din care 42.700 mp teren arabil şi vie extravilan şi 1.300 mp teren arabil, vie şi curţi-construcţii intravilan, situat pe raza satului Căldărăşti, or. Pogoanele, judeţul Buzău, înscris în titlul de proprietate nr. 746/83 din 11.10.1993. Ia act de tranzacţia intervenită între părţi şi consfinţeşte conţinutul acesteia, ce face parte din dispozitivul prezentei hotărâri. Respinge ca rămasă fără obiect cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant Gîrbă Mihai. Obligă pârâţii să plătească cheltuieli de judecată reclamantei, respectiv, pârâtul-reclamant Gîrbă Mihai 3.251 lei, pârâtul G******* J** 1.336 lei, iar pârâta Gîrbă Aurelia 1.336 lei. Obligă pârâţii G******* J** şi Gîrbă Aurelia să plătească fiecare pârâtului-reclamant Gîrbă Mihai câte 199 lei cheltuieli de judecată. Ajutorul public judiciar acordat pârâtului-reclamant Gîrbă Mihai rămâne în sarcina statului. Prezenta sentinţă se va comunica Administraţiei Finantelor Publice or. Pogoanele în termen de 30 de zile de la data devenirii irevocabile, în vederea impozitării. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată in şedinţa publică, astăzi 20.10.2016.
Hotarare 647/2016 din 20.10.2016Amână pronunţarea la data de 20.10.2016 pentru depunerea de concluzii scrise.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2016se amână cauza la cererea părţilor în vederea încheierii unei tranzacţii.
Incheiere de sedinta din 11.10.2016amână cauza faţă de cererea de amânare pentru motive medicale formulată de apărătorul reclamantei
Incheiere de sedinta din 28.09.2016Admite cererea de amânare în vederea administrării probelor. Încuviinţează probele solicitate de părţi.
Incheiere de sedinta din 10.08.2016Admite cererea. Încuviinţează acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii pârâtului –reclamant de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 6.476,50 lei în dosarul nr. 109/282/2016. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09.05.2016.
Incheiere de sedinta din 09.05.2016Amana cauza pentru a se emite adresă către petent să depuna certificat de atestare fiscală din care să rezulte bunurile mobile şi imobile cu care este înregistrat la Primăria oraşului Pogoanele.
Incheiere de sedinta din 18.04.2016Admite cererea de abtinere. Dispune repartizarea manuală a cauzei completului nr. 3, singurul complet disponibil. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31.03.2016.
Incheiere abtinere din 31.03.2016Admite ca întemeiată în parte cererea formulată de reclamanta R*** V*******, domiciliată în oraşul Pogoanele,satul Căldărăşti,judeţul Buzău şi în consecinţă: În temeiul prevederilor art.42 alin.1 şi 44 alin. 1 şi 2 din OUG nr.80/2013,cu aplicarea prevederilor art.8 alin.3 teza I, în referire la art.6 lit.d)din OUG nr.51/2008,acordă reclamantei ajutor public judiciar sub forma eşalonării la plată, pentru o perioadă de 24 de luni ,a taxei judiciare de timbru de 4.671 de lei datorată în dosarul civil cu nr.de mai sus,în 12 termene de plată, 11 de câte 400 de lei şi ultimul de 271 de lei,cu începere din luna februarie 2016 iar apoi până în ultima zi a lunilor aprilie,iunie,august,octombrie,decembrie 2016 şi februarie,aprilie,iunie,august,octombrie,decembrie 2017. În baza prevederilor art.44 alin.3 şi art.41 alin. 1 şi 3 cu aplicarea prevederilor art.40 alin.1 din OUG nr.80/2013, prezenta hotărâre constituie titlu executoriu şi se comunică de îndată Primăriei oraşului Pogoanele pentru încasarea creanţei datorate statului. Cu drept de cerere în reexaminare în termen de 5 zile de la data comunicării,conform prevederilor art.43 alin.4 din OUG nr.80/2013. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică astăzi 15 februarie 2016.
Incheiere de sedinta din 15.02.2016