G******** A* I****
InculpatB**** S**** C*******
Parte civilăCondamnă pe inculpatul GEREBENEŞ IOSIF, , pentru săvârşirea infracţiunii de - furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, art. 43 alin. 5 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 399 alin. 1 Cod procedură penală menţine măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpat prin încheierea penală nr. 1956/28.10.2016 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare, definitivă prin încheierea penală nr. 60/CDL/02.11.2016 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Maramureş. În temeiul art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu începând cu data de 28.10.2016 la zi. În temeiul art. 25 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1300 de lei reprezentând daune materiale părţii civile B**** S**** C*******, domiciliat în - Dispune păstrarea la dosarul cauzei a CD-ului înregistrat la poziţia nr. 65/2016 din registrul mijloacelor de probă al Judecătoriei Baia Mare. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 800 de lei cheltuieli judiciare statului. Suma de 520 de lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului în cursul camerei preliminare şi al judecăţii se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei către av. Crăciun Achim Ovidiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 22.02.2017.
Hotarare 686/2017 din 22.02.2017Amână pronunţarea la data de 22.02.2017, ora 14:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.02.2017termen acordat, faţă de cererea formulată de părţi, în vederea perfectării împăcării.
Incheiere de sedinta din 01.02.2017faţă de cererea formulată de părţi, în vederea împăcării.
Incheiere de sedinta din 18.01.2017Termen acordat, în vederea încercării unei împăcări.
Incheiere de sedinta din 19.12.2016