M***** M***** R***
InculpatG** C*****
Parte civilăS* G******* A******** S*
Parte responsabilă civilmenteAdmite cererea inculpatului M***** M***** R***, cu datele personale aflate la dosar, şi-n consecinţă: Dispune prelungirea dreptului de circulaţie cu 30 de zile începând cu 19.08.2016. Prezenta încheiere se comunică şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s-a săvârşit fapta. Cu drept de apel o dată cu fondul. Pronunţată în Camera de Consiliu, 19.08.2016.
Incheiere de sedinta din 19.08.2016În baza art. 346 alin. 1 CPP, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 802/P/2016 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighişoara, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpatul M***** M***** R***, (cu datele personale de la dosar), trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 C.pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M***** M***** R***. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sighişoara. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu azi, 11 August 2016.
Incheiere finala dezinvestire 151/2016 din 11.08.2016Admite cererea inculpatului M***** M***** R***, cu datele personale de la dosar, şi-n consecinţă: Dispune prelungirea dreptului de circulaţie cu 30 de zile începând cu 16.07.2016. Prezenta încheiere se comunică şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s-a săvârşit fapta. Cu drept de apel o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.07.2016.
Incheiere de sedinta din 13.07.2016Admite cererea inculpatului M***** M***** R***, cu datele personale de la dosar, şi-n consecinţă: Dispune prelungirea dreptului de circulaţie cu 30 de zile începând cu 16.06.2016. Prezenta încheiere se comunică şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s-a săvârşit fapta. Cu drept de apel o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.06.2016.
Incheiere de sedinta din 15.06.2016