B** B*** T***** N******
Intimat ReclamantF***** N******* D* G******** A C********* P***** I************** M*** Ş* M******* S*****
Apelant ReclamantU** C***** R***** P*** P*****
Intimat PârâtAdmite ca fondat apelul civil declarat de creditorul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII SA-IFN împotriva încheierii civile nr. 918/CC/2016 pronunţată de Judecătoria Brad,judeţul Hunedoara, pe care o schimbă în tot, în sensul că: Admite cererea introdusă de petentul Biroul Executorului Judecătoresc Baba Teodor Nicolae şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 76/2016 al B** B*** T***** N****** împotriva debitoarei UAT Comuna Ribiţa-reprezentată prin primar, cu sediul în Ribiţa jud. Hunedoara, la cererea creditorului FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII SA-OIFN, cu sediul în Bucureşti, str. Ştefan Iulian, nr. 38, sector 1. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a titlului executoriu constând în ACORD DE GARANTARE încheiat la data de 13.07.2011, înregistrat la AEGRAM sub nr. 2011-000021498642947-KBJ, pentru recuperarea creanţei în sumă de 28.326 lei, la care se adaugă cheltuielile de executare calculate pe parcursul procedurii execuţionale, prin toate formele de executare silită. Partea finală a încheierii va avea următorul conţinut: " Noi, Preşedintele României, dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul executoriu constând în acord de garantare încheiat la data de 13.07.2011, înregistrat la AEGRAM sub nr. 2011-000021498642947-KBJ,pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii." Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 31.10.2016
Incheiere finala dezinvestire 260/2016 din 31.10.2016Având nevoie de timp în vederea deliberării, acordă termen de pronunţare la data de 31.10.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.10.2016