B***** O******
ReclamantM***** C******
PârâtAdmite acţiunea civilă exercitată de reclamanta B***** O****** în contradictoriu cu pârâta M***** C******. Obligă pârâta să îndeplinească demersurile legale necesare radierii/înmatriculării din circulaţie şi din evidenţele fiscale a autoutilitarei marca Volksvagen LT 35 cu număr de înmatriculare AR-11-EUD, număr de identificare WV1ZZZ2DZVH001532 şi număr de omologare BF1215111LJ71E2/1997, iar în caz de refuz, autorizează Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Arad şi Direcţia Venituri a Comunei Ghioroc să radieze autovehiculul fără îndeplinirea altor formalităţi. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, apelul se va depune la Judecătoria Lipova. Judecată în şedinţa publică din 16 ianuarie 2017.
Hotarare 29/2017 din 16.01.2017Pentru a asigura un termen rezonabil în care pârâta să afle despre realizarea publicităţii lărgite, Judecătoria va amâna judecarea cauzei, iar reclamanta este de acord, stabil?e?te termen de judecată la data de 16 ianuarie 2017
Incheiere de sedinta din 28.11.2016Stabileşte termen de judecată la data de 28 noiembrie 2016 Asigurarea publicităţii lărgite şi publicarea citaţiei într-un ziar de largă circulaţie naţională, pe portalul instanţei şi la ultimul domiciliu cunoscut, având următorul con?inut: ,, Se citează pârâta M***** C******, cu ultimul domiciliu în municipiul Timişoara, Str. Int. Pogonici, nr. 4, ap. 7, jud. Timiş, în proces cu reclamanta B***** O******, având ca obiect obligaţia de a face, pentru termenul din 28 noiembrie 2016. În caz de neprezentare, judecata va avea loc în lipsă”.
Incheiere de sedinta din 07.11.2016Transpus C4.
Incheiere de sedinta din 06.09.2016T: 06.09.2016 PENTRU CA RECLAMANTA SĂ FACĂ DOVADA DEMERSURILOR ÎNTREPRINSE PENTRU AFLAREA ADRESEI PÂRÂTEI.
Incheiere de sedinta din 11.05.2016