U******* A************ T********** C***** H***** C* S***** A*** L* C****** C*** V*******
ReclamantS*** O******* S*****
PârâtÎn temeiul art. 420 C.proc.civ, constată perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA HALMEU , cu sediul în Halmeu, str. Eliberării, nr. 57,jud. Satu Mare în contradictoriu cu pârâta SC OXIOFICE SRL, cu sediul în Satu Mare,str. Horea, nr. 1,jud. Satu Mare pentru anulare contract şi pretenţii. Fără cheltuieli de judecată Cu drept de recurs la instanţa ierarhic superioară, respectiv la Curtea de Apel Oradea în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Satu Mare. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea instanţei, azi, 24.04.2019.
Hotarare 175/2019 din 24.04.2019În temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod pr.civilă suspendă soluţionarea cauzei de contencios administrativ privind pe reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA HALMEU în contradictoriu cu pârâta SC OXIOFICE SRL, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 36/83/2016 aflat pe rolul Tribunalului Satu Mare. Învederează părţilor dispoziţiile art. 416 Cod proc. civila, privind perimarea cauzei, daca pricina rămâne în nelucrare din vina părţilor timp de 6 luni de la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 36/83/2016 aflat pe rolul Tribunalului Satu Mare. Judecata reîncepe prin cererea de repunere pe rol a cauzei, la cererea uneia din parţi, înaintea împlinirii termenului de perimare. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică din 16 Noiembrie 2016.
Incheiere suspendare din 16.11.2016