Dosar 2052/227/2016 din 12.07.2016

infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2052/227/2016
Data dosar:
12.07.2016
Instanta:
Judecătoria Fălticeni
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.05.2017 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    Admite cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată. Dispune schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşită de inculpatul B**** C*********, în sensul reţinerii prevederilor art. 5 din Codul penal, precum şi schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor săvârşite de inculpatul M***** F*****, din infracţiunea de contrabandă, prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificată prin O.U.G. nr. 54/2010 şi cea prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, în infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificată prin O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 37 lit. a din vechiul Cod penal şi art. 5 din noul Cod penal şi infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal şi a art. 5 din noul Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a din vechiul Cod penal. Condamnă pe inculpatul B**** C*********, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificată prin O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 5 Cod penal, a art. 375 raportat la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a art. 74 lit. a şi c, raportat la art. 76 lit. d din vechiul Cod penal, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art. 71 alin. 2 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b din vechiul Cod penal, pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 65 alin. 2 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b din vechiul Cod penal, pe o durată de 2 ani, a cărei executare se va face conform art. 66 din vechiul Cod penal. În baza art. 81 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 15 din Legea nr. 187/2012, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani şi atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor ce decurg din art. 83, art. 84 din vechiul Cod penal. Conform prevederilor art. 71 alin. 5 din vechiul Cod penal, dispune suspendarea pedepsei accesorii. Condamnă pe inculpatul M***** F*****, pentru săvârşirea infracţiunilor: - prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificată prin O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 37 lit. a din vechiul Cod penal, art. 375, art. 396 Cod procedură penală, art. 74 lit. c raportat la art. 76 lit. d din vechiul Cod penal, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare; - prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 37 lit. a din vechiul Cod penal, art. 375, raportat la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a art. 74 lit. c raportat la art. 76 lit. e din vechiul Cod penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare. În temeiul art. 39 alin. 1 din vechiul Cod penal, raportat la art. 34 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, contopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre pentru infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. 3, art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificată prin O.U.G. nr. 54/2010, cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 543/2010 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, ca urmare a anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată prin sentinţa penală nr. 216/07.02.2008 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În temeiul art. 39 alin. 1 din vechiul Cod penal, raportat la art. 34 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, contopeşte pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre pentru infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 543/2010 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, ca urmare a anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată prin sentinţa penală nr. 216/07.02.2008 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. Constată că prezentele fapte au fost săvârşite în concurs de infracţiuni cu faptele pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 543/2010 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 1233/05.08.2010 a Curţii de Apel Bucureşti, apoi prin sentinţa penală nr. 174/17.07.2012 a Judecătoriei Fălticeni, definitivă prin decizia penală nr. 814/10.09.2012 a Curţii de Apel Suceava, prin sentinţa penală nr. 3461/17.12.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 03.01.2013, prin sentinţa penală nr. 373/29.04.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 29.04.2013 şi prin sentinţa penală nr. 1926/29.05.2014 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 30.06.2014. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 543/2010 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 1233/05.08.2010 a Curţii de Apel Bucureşti, în pedepsele componente următoare pe care le repune în individualitatea lor: - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 85 Cod penal (faptă săvârşită la data de 15.03.2007); - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal (faptă săvârşită la data de 12.04.2008); - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în baza art. 85 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal (faptă săvârşită la data de 12.04.2008); - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal (faptă săvârşită la data de 07.06.2008); - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal (faptă săvârşită la data de 03.03.2009); - sporul de 6 luni închisoare. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 174/17.07.2012 a Judecătoriei Fălticeni, definitivă prin decizia penală nr. 814/10.09.2012 a Curţii de Apel Suceava, în pedepsele componente următoare pe care le repune în individualitatea lor: - pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală (faptă săvârşită la data de 07.04.2012; - pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în baza art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală (faptă săvârşită la data de 07.04.2012). Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3461/17.12.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 03.01.2013, în pedepsele componente următoare pe care le repune în individualitatea lor: - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a şi art. 3201 Cod procedură penală (faptă săvârşită la data de 26.04.2008); - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a şi art. 3201 Cod procedură penală (faptă săvârşită la data de 02.06.2009); - sporul de 6 luni închisoare. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 373/29.04.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 29.04.2013, în pedepsele componente următoare pe care le repune în individualitatea lor: - pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a şi art. 3201 Cod procedură penală (faptă săvârşită la data de 08.03.2009); - sporul de 6 luni închisoare. Descontopeşte pedeapsa rezultată de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1926/29.05.2014 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 30.06.2014, în următoarele pedepse componente pe care le repune în individualitatea lor: - pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată în baza art. 85 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a din vechiul Cod penal, art. 5 din vechiul Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă săvârşită la data de 19.06.2008); - pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată în baza art. 86 alin. 1 din O.U.G nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a din vechiul Cod penal, art. 5 din noul Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă săvârşită la data de 19.06.2008); - sporul de 2 luni închisoare. În temeiul art. 36 raportat la art. 34 alin. 1 lit. b din vechiul Cod penal, contopeşte pedepsele mai sus arătate cu cele două pedepse aplicate pentru prezentele fapte, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, pe care o sporeşte cu încă 1 (un) an, acesta având de executate în final, pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 71 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b din vechiul Cod penal, pe durata executării pedepsei. În baza art. 65 alin. 2 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b din vechiul Cod penal, pe o durată de 3 ani, a cărei executare se va face conform art. 66 din vechiul Cod penal. În temeiul art. 88 şi art. 36 alin. 3 din vechiul Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la 04.06.2010 la 03.05.2011, de la 07.04.2012 la 26.09.2012, de la 04.01.2013 la 19.02.2013, de la 23.05.2013 la 16.10.2013 şi de la 02.07.2014 la 25.11.2014. În temeiul art. 118 alin. 1 lit. a din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, dispune confiscarea de la inculpaţi a 6078 pachete de ţigarete, din care 840 pachete ţigarete marca „More”, de provenienţă Ucraina; 1070 pachete ţigarete marca „Viceroy”, de provenienţă Ucraina; 950 pachete ţigarete marca „Monte Carlo”, de provenienţă Republica Moldova şi 3218 pachete ţigarete marca „Pall Mall”, de provenienţă Ucraina. Obligă inculpaţii, în solidar, să plătească părţii civile, D******* G******* R******** A F********* P****** Iaşi, suma de 49.802,47 lei, la care se adaugă creanţele accesorii aferente debitului neachitat, calculate de la data săvârşirii faptelor şi până la plata efectivă. Respinge cererea de luare a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaţilor, solicitată de partea civilă. Respinge cererea de confiscare a autoturismului marca Dacia Logan, cu număr de înmatriculare B – 86 – MHI. Obligă fiecare inculpat să plătească statului câte 1000 lei, cheltuieli judiciare. Cheltuielile judiciare avansate de stat, în sumă de 260 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu Murăraşu Andrea şi 260 lei Aldea Elena, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 15 mai 2017.

    Hotarare 91/2017 din 15.05.2017
  • Sedinta din data de 09.05.2017 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronuntarea la data de 15 mai 2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 mai 2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2017
  • Sedinta din data de 04.04.2017 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    pentru lipsă de procedură cu inculpatul M***** F*****

    Incheiere de sedinta din 04.04.2017
  • Sedinta din data de 02.03.2017 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    faţă de cererea apărătorului ales al inculpatului M***** F*****

    Incheiere de sedinta din 02.03.2017
  • Sedinta din data de 07.02.2017 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Repus pe rol

    Redeschide dezbaterile. Se citează părţile. Acordă termen de judecată la data de 2 martie 2017. Pronunţată în şedinţă publică.

    Incheiere de sedinta din 07.02.2017
  • Sedinta din data de 26.01.2017 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronuntarea la data de 7 februarie 2017. Pronuntata in sedinta publică, azi 26 ianuarie 2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2017
  • Sedinta din data de 08.12.2016 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    la cererea inculpaţilor pentru angajarea unor apărători aleşi

    Incheiere de sedinta din 08.12.2016
  • Sedinta din data de 28.10.2016 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    pentru lipsa inculpatilor

    Incheiere de sedinta din 28.10.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD