G****** V*****
CondamnatÎn baza art. 469 alin 4 C.p.p., respinge cererea de redeschidere a procesului penal ca inadmisibilă. În baza art. 275 alin 2 c.p.p., obligă petentul condamnat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel in 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.01.2017, la judecătoria Curtea de Argeş.
Hotarare 1/2017 din 12.01.2017În temeiul art.395 alin 1 C.p.p. repune cauza pe rol pentru a pune în discuţia parţilor excepţia autorităţii de lucru judecat raportat la sentinţa penală nr. 66/08.03.2016 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş în dosarul penal 926/216/2015. Stabileşte termen la data de 12.01.2017, cu citarea părţilor. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică , azi, 15.12.2016.
Incheiere de sedinta din 15.12.2016Se ataşează dosarul numărul 569/216/2014 şi pune în vedere serviciului „Arhivă”, cu preaviz de amendă, să procedeze în consecinţă, iar în caz contrat să depună înscrisuri din care să rezulte motivele pentru care nu a putut fi ataşat dosarul. Se vor efectua verificări cu privire la dosar şi la Biroului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Curtea de Argeş. Se citează contestatorul G****** V***** şi se emite mandat de transfer pentru acesta. Amână judecarea cauzei la data de 15 decembrie 2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 24.11.2016Se ataşează dosarul numărul 569/216/2014. Se citează contestatorul G****** V***** şi se emite mandat de transfer pentru acesta. Amână judecarea cauzei la data de 24 noiembrie 2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 03.11.2016Constată că obiectul dosarului este redeschiderea procesului penal, urmând a se face menţiunile corespunzătoare în aplicaţia ECRIS. Se ataşează dosarul numărul 569/216/2015. Se citează contestatorul G****** V***** şi se emite mandat de transfer pentru acesta. Amână judecarea cauzei la data de 03 noiembrie 2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 06.10.2016Se citează contestatorul G****** V***** şi se emite mandat de transfer pentru acesta. Amână judecarea cauzei la data de 06 octombrie 2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 septembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 20.09.2016