I*** I**
InculpatS******* M*** M****
Parte civilăÎn baza art. 346 alin.2 C.pr.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1096/P/2015,al Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia, privind pe inculpatul I*** I**, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul I*** I**. Stabileşte termen de judecată la data de 15.04.2016 în şedinţă publică, pentru când se vor cita inculpatul şi Spitalul municipal Motru.Spitalul va fi citat cu men?iunea că se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 18 martie 2016.
3/2016 din 18.03.2016