B***** A*****
PetentU******* A************ T********** T******
IntimatHOTĂRĂŞTE Admite sesizarea formulată de petentul B A, în contradictoriu cu UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - MUNICIPIULUI TOPLIŢA PRIN PRIMAR, în consecinţă: Obligă petentul să efectueze un număr de 25 (douăzecişicinci) ore muncă în folosul comunităţii la Primăria municipiului Topliţa, judeţul Harghita, prin înlocuirea amenzii de 100 lei, aplicată prin procesul verbal de contravenţie seria AY nr. 2691944 din 15.01.2011 încheiat de Poliţia Municipiului Topliţa, pentru săvârşirea contravenţiei prev. de art. 2 pct. 36 din Legea nr. 61/1991 şi ped. de art. 3 pct. 1 lit. a din acelaşi act normativ, ţinându-se seama de aptitudinile sale fizice şi psihice, precum şi de nivelul pregătirii profesionale. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului, însoţită de motivele apelului se depune la Judecătoria Topliţa, sub sancţiunea nulităţii, conform dispoziţiilor art. 471 alin. 1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 03 mai 2016, sala 1. Preşedinte
Hotarare 444/2016 din 03.05.2016