G******* L*****
InculpatCondamnă inculpatul G******* L*****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 al. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396 al. 10 C. pr. pen., la pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 al. 1 C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 2 lit. b C. pen., impune inculpatului să execute obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune, sau în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 al. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Local al com. Zemeş, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 91 al. 4 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În temeiul art. 274 al. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei către Ministerul Public şi 150 lei către Ministerul Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.09.2016.
Hotarare 1259/2016 din 29.09.2016Amână pronunţarea pentru data de 29.09.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2016Amână cauza la data de 15.09.2016, în vederea depunerii de înscrisuri. Admite cererea formulată de către inculpatul G******* L*****. În temeiul art. 111 alin. 4 din OUG 195/2002, dispune prelungirea pentru 30 zile a dreptului de circulaţie a inculpatului G******* L*****, începând cu data de 01.07.2016, măsură ce va fi adusă la îndeplinire de către şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Bacău. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23.06.2016.
Incheiere de sedinta din 23.06.2016