E*** Z***** D******
Apelant InculpatA****** Z*****
Intimat InculpatO**** L***** L******
Apelant InculpatA****** D* P**** P***** D********* R***** Ş* P******
Intimat Parte civilăA****** D* P**** P***** D********* R***** Ş* P******
Parte civilăÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. pen, admite apelurile declarate de PARCHETUL de pe lângă ÎCCJ – DNA – Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi de inculpaţii E.Z.D şi O.L.L.(ambii cu d. p.) împotriva sentinţei penale nr. 77/29.06.2016 pronunţată de Tribunalul Mureş. În baza art. 423 alin. 1 C. pr. pen desfiinţează parţial sentinţa atacată şi rejudecând cauza: I. În baza art. 386 alin. 1 C. pr. pen schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului E.Z.D. din infracţiunea de folosire sau prezentarea de documente ori declara?ii false, inexacte sau incomplete având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, faptă prev. de art. 181 din Legea 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin 1 C. pen, în aceeaşi infracţiune în formă continuată, prev. şi ped. de art. 181 din Legea 78/2000 (în vigoare la data săvârşirii faptelor) cu aplicarea art. 41 alin. 2 din vechiul C. pen şi art. 5 alin. 1 C. pen. În baza art. 396 alin. 1, 2 C. pr. pen condamnă pe inculpatul E. Z.D. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentarea de documente ori declara?ii false, inexacte sau incomplete având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, faptă prev. de art. 181 din Legea 78/2000 (în vigoare la data săvârşirii faptelor) cu aplicarea art. 41 alin. 2 din vechiul C. pen, cu reţinerea art. 74 alin. 1 lit. c, alin. 2, art. 76 alin. 1 lit. c din vechiul C. pen şi art. 5 alin. 1 C. pen. În baza art. 81 şi urm. din vechiul C. pen, cu reţinerea art. 5 alin. 1 C. pen, suspendă condiţionat executarea pedepsei principale aplicate prin prezenta decizie pe o durată de 4 ani, ce reprezintă termen de încercare stabilit în baza art. 82 din vechiul C. pen, cu reţinerea art. 5 alin. 1 C. pen. Atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate, prev. de art. 83, art. 84 din vechiul C. pen. Face aplicarea disp. art. 71 rap. la art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b, c din vechiul C. pen, cu reţinerea art. 5 alin. 1 C. pen. În baza art. 71 alin. 5 din vechiul C. pen cu reţinerea art. 5 alin. 1 C. pen, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale, suspendă şi executarea pedepselor accesorii aplicate prin prezenta decizie. II. În baza art. 386 alin. 1 C. pr. pen schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului O.L.L.din infracţiunea de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declara?ii false, inexacte sau incomplete având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, faptă prev. de art. 48 alin. 1 C. pen rap. la art. 181 din Legea 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin 1 C. pen, în aceeaşi infracţiune în formă continuată, sub forma complicităţii, prev. de art. 26 din vechiul C. pen rap. la art. 181 din Legea 78/2000 (în vigoare la data săvârşirii faptelor) cu aplicarea art. 41 alin. 2 din vechiul C. pen şi art. 5 alin. 1 C. pen. În baza art. 396 alin. 1, 2 C. pr. pen condamnă pe inculpatul O.L.L. la pedeapsa de 2,6 ani (doi ani şi şase luni) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declara?ii false, inexacte sau incomplete având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, faptă prev. de art. 26 din vechiul C. pen rap. la art. 181 din Legea 78/2000 (în vigoare la data săvârşirii faptelor) cu aplicarea art. 41 alin. 2 din vechiul C. pen, cu reţinerea art. 74 alin. 1 lit. b, c, alin. 2, art. 76 alin. 1 lit. c din vechiul C. pen şi art. 5 alin. 1 C. pen. În baza art. 81 şi urm. din vechiul C. pen, cu reţinerea art. 5 alin. 1 C. pen, suspendă condiţionat executarea pedepsei principale aplicate prin prezenta decizie pe o durată de 4,6 ani, ce reprezintă termen de încercare stabilit în baza art. 82 din vechiul C. pen, cu reţinerea art. 5 alin. 1 C. pen. Atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate, prev. de art. 83, art. 84 din vechiul C. pen. Face aplicarea disp. art. 71 rap. la art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b, c din vechiul C. pen, cu reţinerea art. 5 alin. 1 C. pen. În baza art. 71 alin. 5 din vechiul C. pen cu reţinerea art. 5 alin. 1 C. pen, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale, suspendă şi executarea pedepselor accesorii aplicate prin prezenta decizie. III. În baza art. 422 rap. la art. 25 alin. 3 C. pr. pen dispune desfiinţarea totală a următoarelor înscrisuri: - 3 oferte tehnice nedatate, neştampilate şi semnate în fals, având ca obiect excavatorul cumpărat din tranşa I, emise pe categorii de utilaje în numele societăţilor comerciale: SC TERRA SRL, SC UTIL CONS SRL şi SC PROCON 16 SRL; - 3 oferte tehnice neştampilate şi semnate în fals, pentru excavator, emise în numele aceloraşi societăţi după solicitarea de informaţii suplimentare la data de 24.11.2009; - 2 declaraţii pe proprie răspundere din datele de 03.11.2009 şi 03.02.2010, aparţinând inculpatului D.E.Z, referitoare la asigurarea cofinanţării din surse proprii a proiectului; - factura fiscală nr. 011/30.12.2010, emisă de SC UTIL CONS SRL în valoare de 802.448, 64 lei, inexactă şi incompletă; - ordinele de plată nr. 22/08.12.2010 (emis pentru plata avansului utilajelor, aferent facturii fiscale nr. 22/08.12.2010) şi nr. 1/06.01.2011 (emis pentru plata contravalorii facturii fiscale nr. 0011/30.12.2010); - declaraţia pe proprie răspunde din data de 18.01.2011, prin care inculpatul D.E.Z atestă în mod nereal că au fost respectate criteriile de eligibilitate privind procedurile de achiziţie şi condiţiile de eligibilitate din cererea de finanţare; - 3 oferte tehnice neştampilate şi semnate în fals, elaborate în numele aceloraşi societăţi comerciale, după solicitarea unor informaţii suplimentare de către O.J.P.D.R.P. Mureş; - raportul de selecţie nr. 19/21.09.2010 - care atestă în mod nereal o competiţie corectă între ofertanţi; - factura fiscală nr. 016/03.03.2011, emisă în fals de SC UTIL CONS SRL; - 2 ordine de plată cu nr. 4 şi 5/03.03.2011, corespunzătoare facturii fiscale nr. 016/03.03.2011; - procesele-verbal de predare-primire şi punere în funcţiune, nr. 5/15.03.2011 şi de recepţie nr. 6/15.03.2011, având ca obiect autogrederul, încheiate între SC UTIL CONS SRL şi SC BERSISTEM SRL; - declaraţia pe proprie răspundere din 28.03.2011, prin care inculpatul D.E.Z atestă nereal că au fost respectate criteriile de eligibilitate privind procedurile de achiziţii publice în cererea sa de finanţare. Ia act că inculpatul O.L.L. a achitat părţii civile A.P.D.R.P. suma de 109.300 lei cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 274 alin. 1, 2 C. pr. pen obligă inculpatul O.L.L. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC BERSYSTEM SRL la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare parţiale către stat, aferente urmăririi penale şi judecăţii în prim grad. În baza art. 274 alin. 1, 2, 3 C. pr. pen obligă inculpatul E.Z.D în solidar cu partea responsabilă civilmente SC BERSYSTEM SRL la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare parţiale către stat, aferente urmăririi penale şi judecăţii în prim grad. În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen, restul cheltuielilor judiciare aferente urmăririi penale şi judecăţii în prim grad rămân în sarcina statului. Menţine celelalte dispoziţii din hotărârea atacată, care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 29 noiembrie 2018.
Hotarare 568/2018 din 29.11.2018Termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 29 noiembrie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.11.2018termen pentru deliberare ?i pronun?are la data de 15 noiembrie 2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.10.2018având în vedere complexitatea ?edin?ei de judecată, precum şi la cererea participanţilor la proces instanţa stabileşte termen pentru dezbaterea fondului cauzei la data de 31 octombrie 2018, ora 12:00 şi dispune crearea unui dosar asociat cu privire la cererea de valorificare a bunurilor mobile sechestrate, cerere formulată de către inculpatul E.Z.D. Se stabileşte termen pentru data de 17 octombrie 2018, ora 9:00 în dosarul asociat, în camera de consiliu, cu citarea părţilor.
Incheiere de sedinta din 03.10.2018Instanţa amână judecarea cauzei în vederea întocmirii unui referat de evaluare pe seama inculpaţilor apelanţi O.A. şi A.Z., urmând ca după acest demers să fie reaudiaţi inculpaţii la solicitarea acestora
Incheiere de sedinta din 06.06.2018pînă la următorul termen de judecată se va solicita Serviciului de probaţiune Mureş să procedeze la întocmirea unui referat de evaluare pe seama inculpaţilor apelanţi O.A. şi A.Z., urmând ca după acest demers să fie reaudiaţi inculpaţii la solicitarea acestora.
Incheiere de sedinta din 25.04.2018în vederea repetării procedurii de citare faţă de martorii lipsă, cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 14.03.2018Amână judecarea cauzei pentru data de 14 martie 2018, ora 12.00, în vederea administrării probatoriului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 17.01.2018lipsa apărătorului ales al inculpatului E.Z.D. - motive medicale
Incheiere de sedinta din 29.11.2017lipsa martorilor citaţi - citarea cu mandat de aducere a martorului Cseh Zoltan, citarea, cu citaţie simplă a martorei Roman Carmen Firuţa
Incheiere de sedinta din 04.10.2017- pentru continuarea administrării probelor propuse de către inculpaţi, prin apărători
Incheiere de sedinta din 06.09.2017Amână judecarea cauzei în vederea continuării administrării probelor. Cu privire la termenul de judecată ce se va stabili în cauză, părţile vor fi încunoştinţaţi prin citaţie, având în vedere că prin Hotărârea nr.17/2017 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Tg.Mureş s-a dispus desfiinţarea, începând cu data de 1 iulie 2017 a completului de judecată C4AP, iar cauza va fi repartizată ciclic unui alt complet de judecată
Incheiere de sedinta din 09.06.2017in vederea citării martorilor Szilveszter Attila ?i Penciu vlad
Incheiere de sedinta din 08.05.2017amână cauza pentru continuitatea completului de judecată la administrarea probatoriului
Incheiere de sedinta din 13.03.2017-dispune amânarea judecării cauzei pentru continuitatea completului de judecată, urmând ca martorele Vass Ildiko şi Varga Maria să fie audiate la următorul termen de judecată
Incheiere de sedinta din 13.02.2017amână cauza pentru audierea martorilor
Incheiere de sedinta din 16.01.2017- in vederea audierii inculpatului A.Z., precum si pentru administrarea probei testimoniale privind audierea unor martori
Incheiere de sedinta din 28.11.2016- fiind primul termen în apel ?i prima cerere de acest gen instan?a acordă un singur termen în vederea pregătirii apărării, luându-se în considerare ?i lipsa apărătorului ales al apelantului-inculpat O.L.L.
Incheiere de sedinta din 31.10.2016