D******* M*****
InculpatDOSAR NR. 3697/254/2016/a1 ÎNCHEIERE 25.10.2016 În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 334/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia privind pe inculpatul D******* M***** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 din Codul penal şi ale infracţiuni de conducerea unui vehicul unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 din Codul penal, ambele în concurs formal de infracţiuni, potrivit art. 38 alin. 2 din Codul penal şi a infracţiunii de falsul privind identitatea, prev. de art. 327 alin. 1 şi 2 din Codul penal, toate în concurs real de infracţiuni, potrivit art. 38 alin. 1 din Codul penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul D******* M*****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei încheieri, conform art. 347, alin. 1 C.pr.pen. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 25.10.2016. JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
242/2016 din 25.10.2016