D******* F****
InculpatÎn baza art. 32 din Legea nr. 217/2003 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal condamnă pe inculpatul D******* F****, la pedeapsa închisorii de 8 (opt) luni pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti ( formă continuată, 3 acte materiale din data de 15.10.2015, 16.10.2015, 19.10.2015). În baza art. 66 alin. 1 lit. a), b), Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b), Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 32 din Legea nr. 217/2003 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal condamnă pe inculpatul D******* F****, la pedeapsa închisorii de 10 (zece) luni pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti ( formă continuată, 2 acte materiale din data de 21.11.2015, 22.11.2015). În baza art. 66 alin. 1 lit. a), b), Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b), Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal condamnă pe inculpatul D******* F****, la pedeapsa închisorii de 1 (un) an pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 66 alin. 1 lit. a), b), Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b), Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza disp. art. 39 alin. 1 lit.b Cod Penal inculpatul D******* F**** va executa pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare la care se adaugă 6 (şase) luni spor, având de executat un total de 1 (un) an şi 6 (şase) luni. În baza art. 45 şi art. 66 alin. 1 lit. a), b), Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b), Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 92 Cod penal. Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi. În baza disp. art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Galaţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza disp. art. 93 alin. 2 Cod penal, impune condamnatului obligaţia de a urma unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza disp. art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta 80 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii. În baza disp. art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, pe baza evaluării iniţiale, în funcţie de aptitudinile şi pregătirea socio-profesională a inculpatului şi în conformitate cu legea de executare a pedepselor, consilierul de probaţiuni va stabili ca munca neremunerată în folosul comunităţii să fie executată la Primăria Bereşti, jud. Galaţi sau Şcoala gimnazială nr. 1 Bereşti, jud. Galaţi. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Ia act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă. Respinge ca nefondată cererea de confiscare formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor. În baza art.274, alin.1 C.pr.pen., obligă inculpatul D******* F**** la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în ambele etape ale procesului penal, în cuantum total de 500 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 76/2017 din 23.02.2017Amână pronun?area la data de 23.02.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.02.2017Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţarea cauzei la 09.02.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2017în vederea reaudierii persoanei vătămate, termen 26.01.2017.
Incheiere de sedinta din 07.12.2016În baza art. 395 Cod procedură penală repune cauza pe rol şi dispune reluarea cercetării judecătoreşti în vederea stabilirii valorii telefonului sustras şi a valorii pe care a obţinut-o inculpatul prin vânzarea acestuia. Stabileşte termen la 07.12.2016, cu citarea părţilor.
Incheiere de sedinta din 03.11.2016Stabileşte data pronunţării la 03.11.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2016În vederea audierii martorilor din lucrări, acordă termen de judecată la data de 20.10.2016.
Incheiere de sedinta din 22.09.2016Pentru readministrarea probelor, în vederea repartizării, urmare desfiinţării completului C2VG,dispune scoaterea cauzei de pe rol.
Incheiere de sedinta din 23.06.2016