S* A****** S***** I********* P*** A************ S******
ReclamantS* R********** S*
PârâtRespinge cererea formulată de reclamanta SC A.SRL, în insolvenţă, reprezentată de administratorul special, d-l A.M.şi convenţional de SCA C.& A., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Braşov, în contradictoriu cu pârâta SC R.SA, reprezentată legal de d-na B.M., director, şi convenţional de d-l av. R.V., având ca obiect reducerea penalităţilor contractuale de întârziere stabilite conform contractului nr. 8/23 februarie 2015, de la suma de 241.056,06 lei la suma de 24.539 lei. Respinge, ca neîntemeiată, cererea pârâtei având ca obiect obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care va fi depus la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31 octombrie 2016.
Hotarare 2157/2016 din 31.10.2016Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 31.10.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.10.2016va stabili în sarcina părţilor obligaţia de a depune la dosar concluzii scrise şi de a şi le comunica reciproc,
Incheiere de sedinta din 26.09.2016