B**** M******
CondamnatAdmite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focşani. În temeiul art. 59 C.pen. si art. 60 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din noul Cod Penal, dispune liberarea condiţionată a condamnatului B**** M******, în prezent deţinut in Penitenciarul Focşani, din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.105/2013, pronunţată de Tribunalul Buzău, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism (art.329 C.pen.). Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art.61 din Codul penal din 1969 privind revocarea liberării condiţionate. Dispune punerea în libertate de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 195/2013/2014 emis de Tribunalul Buzău În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul avocatului din oficiu (avocat Filote Dorin cu delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie nr.1519/14.06.2016 emisă de Baroul Vrancea), în cuantum de 130 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 iunie 2016.
Hotarare 1229/2016 din 15.06.2016