M******* N******
InculpatA******** M****
Parte civilăS******* C***** D* U****** "*** A****** A******
Parte civilăÎn baza art.32 Cod Penal cu ref. la art.188 al.1 Cod Penal, cu aplic.art.66 Cod Penal , art. art.41 al.1 şi art.5 Cod Penal, Condamnă pe inculpatul M******* N******,la pedeapsa de 5ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev de art. 66 lit. a,b, şi f Cod penal, pe o durată de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor. În temeiul art.15 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a noului Cod Penal, (în aplicarea art.83 din vechiul Cod Penal ) Revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 22 din 25.03.2009 a Judecătoriei Măcin definitivă prin neapelare la 7.04.2009. In temeiul art. 96 alin. 4 Cod penal, Revocă suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 42 din 24.06.2009 a Judecătoriei Măcin ,definitivă prin neapelare la 7.07.2009. In conformitate cu art. 39 al.1 lit. b Cod penal, Contopeşte cele 2 pedepse pentru care s-a dispus revocarea suspendării condiţionate şi respectiv a suspendării executării sub supraveghere, in cea mai grea de 3 ani închisoare, la care adaugă 4 luni închisoare (o treime din pedeapsa de 1an inchisoare) rezultând astfel o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare. Dispune executarea pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare, rezultată din contopire, alăturat pedepsei de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev de art. 66 lit. a,b, şi f Cod penal, pe o durată de 4 ani, aplicată prin prezenta hotărâre pentru săvârşirea infracţiunii de omor, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev de art. 66 lit. a,b, şi f Cod penal, pe o durată de 4 ani In conformitate cu art. 65 alin. 1 Cod penal, Interzice inculpatului drepturile prev de art. 64 lit. a, b şi f Cod penal, pe durata executării pedepsei principale,ca pedeapsa accesorie. In temeiul art. 72 Cod penal, Deduce din pedeapsa închisorii durata reţinerii şi a arestării preventive începând cu data de 23.11.2008, şi până la 18.02.2009. In temeiul art.397 Cod Procedură Penală. Admite pretenţiile civile formulate de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galati . Obligă inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi ,suma de 1.034,77 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare . În baza art. 274 al.1Cod Procedură Penală; Obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. In temeiul art.7 din legea nr.76/2008 Dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în sistemul naţional de date genetice judiciare (SNDGJ) Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 16.11.2016.
Hotarare 345/2016 din 16.11.2016acordă termen la data de 16.11.2016 pentru audiere martor
Incheiere de sedinta din 19.10.2016acordă termen la 19.10.2016 petru aqudierea martorilor lipsă la acest termen
Incheiere de sedinta din 05.10.2016acorda termen la data de 5.10.2016 pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 21.09.2016acordă termen la data de 21.09.2016 pentru lipsă de apărare din partea inculpatului
Incheiere de sedinta din 13.09.2016