V***** G*******
InculpatV***** L***
Parte civilăSent. pen. nr. 616/14.11.2018.În temeiul art. 396 alin. 1 şi 4 C. proc. pen. coroborat cu art. 404 al. 3 teza a II-a C. pr. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte în sarcina inculpatului V***** G*******, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă prev. şi ped. de art. 255 al. 1 C. pen. pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare. În temeiul art. 83 şi art. 84 C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 85 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Maramureş. În temeiul art. 404 alin. 3 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 397 al. 1 C. pr. pen., art. 25 C. pr. pen. coroborat cu art. 1357 C. civ. nou, obligă pe inculpat să plătească părţii civile V***** L***, domiciliat în com. Moisei, nr. 1185, jud. Maramureş, suma de 87.391 lei cu titlu de despăgubiri civile materiale. În temeiul art. 404 al. 4 lit. „c” rap. la art. 249 al. 2 şi 5 C. pr. pen., menţine măsura sechestrului asigurator instituită prin Decizia penală nr. 113/C/21.06.2018 pronunţată în dos. nr. 1228/336/2017/a2 al Tribunalului Maramureş asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpat. În temeiul art. 276 al. 2 C. pr. pen., obligă pe inculpat să plătească părţii civile V***** L*** suma de 3920 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat să plătească statului suma de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În temeiul art. 274 al. 1 teza a II-a C. pr. pen., suma de 130 lei reprezentând onorariu avocaţial parţial pentru avocat Nacu Florin Ştefan, numit din oficiu pentru inculpat, se va suporta de către stat şi va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 noiembrie 2018.
Hotarare 616/2018 din 14.11.2018Amână pronunţarea la 14.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.11.2018Amână cauza la 08.11.2018termen dat în cunoştinţă inculpatului şi persoanei vătămate. Pune în vedere apărătorului inculpatului să-l prezinte pe acesta pentru a-şi exprima acordul cu privire la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii. Pune în vedere persoanei vătămate să achite onorariul definitiv stabilit pentru lucrarea de expertiză în cuantum de 1520 lei, urmând să depună dovada la dosar. Se va emite o adresă către expertul Lihet Dumitru prin care i se va solicita să precizeze dacă valoarea de circulaţie a celor două construcţii este identică cu cea de înlocuire a acestora şi care este valoarea de circulaţie a celor două imobile de natură şopron şi casă de locuit.
Incheiere de sedinta din 04.10.2018Amână cauza la 04.10.2018, termen dat în cunoştinţă inculpatului şi persoanei vătămate, termen pentru când se vor pune în discuţie contradictorie concluziile completării raportului de expertiză efectuat în cauză. Pune în vedere persoanei vătămate să achite onorariul definitiv stabilit pentru lucrarea de expertiză în cuantum de 1520 lei, urmând să depună dovada la dosar.
Incheiere de sedinta din 06.09.2018Amână cauza la 06.09.2018 pentru când se va reveni cu adresîă către exp. Lihet Dumitru în vederea efectuării unei completări a raportului de expertiză.Pune în vedere persoanei vătămate să achite onorariul definitiv în cuantum de 1520 lei.
Incheiere de sedinta din 21.06.2018Amână cauza la 21.06.2018 pentru a se reveni cu adresă la expert in vederea efectuării lucrării de expertiză.
Incheiere de sedinta din 17.05.2018A,ână cauza la 17.05.2018 pentru a se reveni cu adresă la expert în vederea efectuării raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 19.04.2018aMÂNĂ CAUZA LA 19.04.2018 PENTRU ADMINISTRARE DE PROBE.
Incheiere de sedinta din 22.03.2018Amână cauza la 22.03.2018 pentru administrare de probe.
Incheiere de sedinta din 08.02.2018Amână cauza la 08.02.2018 pentru administrare de probe pe latură civilă.
Incheiere de sedinta din 07.12.2017Amână cauza la 07.12.2017 pentru a da posibilitate apărătorului numit din oficiu pentru inculpat să studieze cauza.
Incheiere de sedinta din 16.11.2017Amână cauza la 16.11.2017 pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 05.10.2017