S*************** Ş* A******** - P*** E**************** D****
PetentP************** S******* - P*** K*** R****** S*****
CreditorD****** G*****
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditoarea PROSPEROCAPITAL S.a.R.L., prin Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti „Mazilu şi Asociaţii”, în contradictoriu cu debitorul D****** G*****. Încuviinţează executarea silită ce urmează a se efectua potrivit art. 622 alin.3 C.proc.civ., în toate formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, la cererea creditoarea PROSPEROCAPITAL S.a.R.L. împotriva debitorului D****** G***** , în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contract de credit nr. 9400511776745000/12.09.2008, în vederea recuperării creanţei prevăzută în titlul executoriu, respectiv suma de 7.854,97 LEI (reprezentând debit principal, dobânda aferentă creditului acordat, comision bancar restant), sumă ce va fi actualizată în conformitate cu dispoziţiile legale şi/sau contractuale, la care se adaugă cheltuielile de executare silită. Autorizează Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti „Mazilu şi Asociaţii” să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. În temeiul art. 666 alin. (4) Cod procedură civilă încuviinţarea executării silite produce efecte pe tot teritoriul ţării şi se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Executorie de drept. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21.06.2017. „Noi, Preşedintele României, Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul executoriu reprezentat Contract de credit nr. 9400511776745000/12.09.2008, pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii.”
Incheiere de executare silita 979/2017 din 21.06.2017