O*** S********* D* P***** P*** R*********** L****
PetentN*** L*****
IntimatAdmite cererea petentului Oraşul SÂNGEORGIU DE PĂDURE în contradictoriu cu intimatul NAGY LASZLO , cu datele personale de la dosar, şi-n consecinţă: Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 2380 lei aplicate intimatului, cu sancţiunea prestării de 272 de ore activităţi în folosul comunităţii în domeniile amenajării, întreţinerii şi înfrumuseţării zonelor verzi aflate în domeniul public sau privat al unităţii administrativ teritoriale, lucrări de întreţinere a podurilor, drumurilor comunale, rigolelor, de deszăpezire, de plantare puieţi în pădurea comunală, de salubrizare a spaţiilor domeniului public şi privat al u.a.t., ce se vor efectua de către intimat la Primăria oraşului SÂNGEORGIU DE PĂDURE. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare .În cazul exercitării căii de atac , cererea de apel se depune la Judecătoria Sighişoara. Pronunţată azi, 21.09.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 992/2017 din 21.09.2017