B***** E******** P***** D** C***** J*********** C****
PetentK**** D***********
CondamnatTremen preschibat prin rezoluţia judecătorului din data de 21.06.2017, la data de 30.06.2017, pentru soluţionarea cauzei cu celeritate.
În baza art. 598 alin. (1) lit. c) Cod de procedură penală admite contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat cu punerea în executare a hotărârilor penale din cadrul Judecătoriei Carei cu privire la Sentinţa penală nr. 76/2017 din data de 28 aprilie 2017, pronunţată în dosarul nr. 3342/218/2016 al Judecătoriei Carei, definitivă la data de 07 iunie 2017 prin neapelare, privind pe condamnatul KALLO DANIEL - PETRU, în prezent aflat executarea unei pedepse privative de libertate, ca întemeiată şi, în consecinţă: Constată că, de la data de 07.06.2017, când a rămas definitivă Sentinţa penală nr. 76/2017 din data de 28 aprilie 2017 pronunţată în dosarul nr. 3342/218/2016 al Judecătoriei Carei, până la data de 19.02.2018, restul de pedeapsă neexecutat din pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului K**** D*********** prin sentinţa penală nr. 435 din 10.03.2015 a Judecătoriei Gherla, din dosar nr. 3005/35/2013 definitivă prin decizia penală nr. 772/A/2015 din 29.05.2015 a Curţii de Apel Cluj era de 256 zile, conform adresei nr. U/26345/PGCJ/19.06.2017 emise de Penitenciarul Gherla, astfel că în baza art. 43 alin. 1 Cod penal la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 76/2017 din data de 28 aprilie 2017, pronunţată în dosar nr. 3342/218/2016 al Judecătoriei Carei, definitivă la data de 07 iunie 2017 prin neapelare, se adaugă 256 zile rest de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului K**** D*********** prin sentinţa penală nr. 435 din 10.03.2015 a Judecătoriei Gherla, din dosar nr. 3005/35/2013 definitivă prin decizia penală nr. 772/A/2015 din 29.05.2015 a Curţii de Apel Cluj era de 256 zile, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 256 zile. Menţine toate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 76/2017 din data de 28 aprilie 2017, pronunţată în dosar nr. 3342/218/2016 al Judecătoriei Carei, definitivă la data de 07 iunie 2017 prin neapelare, inclusiv sub aspectul deducerii pedepsei executate până la zi. Anulează M.E.P.Î. nr. 96/2017 din data de 07.06.2017 emis de Judecătoria Carei în baza sentinţei penale nr. 76/2017 din data de 28 aprilie 2017, pronunţată în dosar nr. 3342/218/2016 al Judecătoriei Carei, definitivă la data de 07 iunie 2017 prin neapelare, şi dispune emiterea unui nou M.E.P.Î. conform prezentei sentinţe. În baza art. 275 alin. (3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 Iunie 2017.
Hotarare 111/2017 din 30.06.2017