Dosar 2348/308/2017 din 20.07.2017

delapidarea (art.295 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2348/308/2017
Data dosar:
20.07.2017
Instanta:
Judecătoria Sighișoara
Departament:
Civil_Penal_CC
Obiect:
delapidarea (art.295 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.04.2018 la ora 14:00

    Complet: Complet 6
  • Condamnare

    În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.pr.pen., condamnă pe inculpata F****** A***** B*****, cu datele personale de la dosar, la pedepsele de: - 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, faptă prev. şi ped. de art. 295 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal; În temeiul art. 67 alin. (1) Cod penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) Cod penal, aplică inculpatei pe o perioadă de 2 ani pedepsele complementare: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita profesia de economist de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, care se vor executa de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea aplicată în prezenta cauză. În temeiul art. 65 alin. (1) Cod penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) Cod penal, aplică inculpatei pedepsele accesorii: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita profesia de economist de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. - -1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, faptă prev. şi ped. de art. 295 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal; În temeiul art. 67 alin. (1) Cod penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) Cod penal, aplică inculpatei pe o perioadă de 2 ani pedepsele complementare: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita profesia de economist de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, care se vor executa de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea aplicată în prezenta cauză. În temeiul art. 65 alin. (1) Cod penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) Cod penal, aplică inculpatei pedepsele accesorii: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita profesia de economist de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. - 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal; - 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal; - 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal; - 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal; În baza art. 38 alin. (2), art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, stabileşte pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1 an şi 4 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare. În baza art. 45 alin. (3) lit. a) Cod penal, aplică inculpatei pe o perioadă de 2 ani pedepsele complementare: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita profesia de economist de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, care se vor executa de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea aplicată în prezenta cauză. În baza art. 45 alin. (5) Cod penal, aplică inculpatei pedepsele accesorii: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita profesia de economist de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, obligă inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mureş, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d)să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal, impune condamnatei să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, la Primăria Municipiului Sighişoara, jud. Mureş, sau la Poliţia Municipiului Sighişoara, jud. Mureş. În temeiul art. 96 alin. (1) Cod penal, atrage atenţia inculpatei că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. În temeiul art. 96 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatei că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea termenului, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 C. proc. pen., admite acţiunea civilă exercitată de Şcoala Gimnazială Petre N Popescu – Vânători, obligând inculpata la plata către aceasta a sumei de 122.712,00 lei, reprezentând despăgubiri civile. Ia act că Şcoala Gimnazială Nadeş nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă inculpata la plata sumei de 1.700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (1.500 lei în cursul urmăririi penale şi 200 lei în cursul judecăţii). Conform art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, 25% din onorariul avocatului din oficiu, în baza delegaţiei nr. 3232/30.08.2017, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Mureş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.04.2018.

    Hotarare 96/2018 din 12.04.2018
  • Sedinta din data de 28.03.2018 la ora 08:30

    Complet: Complet 6
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 12 aprilie 2018, ora 14.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2018
  • Sedinta din data de 25.01.2018 la ora 08:30

    Complet: Complet 4
  • Termen preschimbat

    Termen preschimbat

Flux dosar


Actualizare GRPD