P**** A**** Ş*****
PetentI** P******
IntimatK****** Z*****
IntervenientK****** Z***** c* d** a*** l* S** B****** ş* A********
IntervenientR******** B*****
PetentRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul, împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PPHX nr. 232497 încheiat la data de 14.11.2017 de intimatul. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată astăzi, 07.05.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3594/2019 din 07.05.2019Amână pronunţarea la data de 07.05.2019, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată astăzi, 23.04.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.04.2019Amână pronunţarea la data de 23.04.2019, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică de astăzi, 11.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2019În vederea refacerii procedurii de citare cu intervenientul, instanţa consideră necesar a se amâna judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 28.02.2019În vederea administrării probatoriului încuviinţat la acest termen de judecată, precum şi în vederea comunicării relaţiilor solicitate, instanţa consideră necesar a se amâna judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 17.01.2019În vederea comunicării relaţiilor solicitate, instanţa consideră necesar a se amâna judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 08.11.2018În vederea refacerii procedurii de citare cu intervenientul, respectiv în vederea comunicării relaţiilor solicitate, instanţa consideră necesar a se amâna judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 27.09.2018În vederea administrării probatoriului încuviinţat la acest termen de judecată, instanţa consideră necesar a se amâna judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 31.05.2018În vederea citării în cauză a celuilalt conducător auto implicat în accident şi a asigurătorului, instanţa consideră necesar a se amâna judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 05.04.2018