S******** S*** P*** M******* S* K*** R****** S***
Reclamant prin av Paula CatanaŞ********** I*** B*****
PârâtAdmite cererea având ca obiect îndreptare eroare materială, formulată de reclamanta Secapital SaRL. Îndreaptă eroarea materială strecurată în cuprinsul sentinţei civile nr. 1835 din data de 14.11.2017, pronunţată în dosarul nr. 2642/227/2017 al Judecătoriei Fălticeni, având ca obiect cerere cu valoare redusă, în sensul reţinerii corecte a numelui reclamantei ca fiind Secapital S.a.R.L., prin reprezentant legal, cu sediul xxx, în loc de Getbank Recovery S.R.L., prin reprezentant legal, cu sediul XXX. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronuntată în sedinta camerei de consiliu din 12 decembrie 2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.12.2017Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta GETBACK RECOVERY S.R.L. – prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâtul Ş********** I*** B*****. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1928,41 lei, reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii, penalităţi de întârziere, dobânzi, conform contractului şi despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Fălticeni. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 noiembrie 2017.
Hotarare 1835/2017 din 14.11.2017