P******* I**
PetentI************ D* P****** A* J******** M****
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul P******* I** în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş reprezentată legal de Comisar de poli?ie Bîltag Dumitru, ?ef IPJ Mure?), ca neîntemeiată. Men?ine procesul-verbal de contraven?ie seria PMSX nr. 0129852/22.01.2017, întocmit de IPJ MURE?, ca legal ?i temeinic. Respinge cererea intimatului de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Târnăveni. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi, 03.10.2017.
Hotarare 549/2017 din 03.10.2017Amână pronuntarea la 03 octombrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2017Admite cererea petentului privind emiterea adresei către CNADNR pentru a ne comunica care este limita de viteză pe sectorul de drum DN 14 A în localitatea Botorca, pe care petentul a fost înregistrat cu aparatul radar şi va dispune în acest sens. Se va repeta procedura de citare cu petentul. Dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată , în vederea administrării probelor încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 13.06.2017